Primarii Iaşiului şi Chişinăului au sărbătorit 10 ani de la înfrăţire, în prezenţa Principelui Radu

10 ani de la înfrăţirea oraşelor Chişinău şi Iaşi. Articol preluat de pe site-ul www.agerpres.ro

Reprezentanţi ai Primăriei Chişinău s-au aflat miercuri la Iaşi pentru a celebra alături de autorităţile locale 159 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, dar şi 10 ani de la înfrăţirea dintre cele două oraşe, evenimentul desfăşurându-se în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu.

Cu această ocazie în Sala Mare a Primăriei Iaşi avut loc lansarea mapei filatelice aniversare „Iaşi – Chişinău: 10 ani de la înfrăţire” şi a cărţii „Iaşul, leagăn al unirii neamului românesc. Reminiscenţe şi însemnări”, de N. A. Bogdan.

Ieşenii vor putea admira totodată şi o expoziţie fotografică dedicată municipiului Chişinău.

„Astăzi se împlinesc zece ani de la înfrăţirea între cele două capitale, din două state surori, care se regăsesc de fiecare dată în cuget şi simţiri. Împreună am avut un trecut, împreună avem un viitor. Este un lucru pe care istoria îl va cerne peste veacuri”, a declarat primarul Mihai Chirica.

La rândul său, primarul general interimar al Municipiului Chişinăului, Silvia Radu, a declarat că în acest deceniu a crescut numărul acţiunilor culturale, ştiinţifice dar şi parteneriatele educaţionale.

„Au fost zece ani în care relaţiile dintre Iaşi şi Chişinău s-au dezvoltat, numărul acţiunilor culturale a crescut, am organizat împreună Festivalul de Poezie ‘Grigore Vieru’ şi am serbat împreună Ziua semnării acordului de asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Am organizat Galele TVR în Iaşi şi Chişinău, am participat în cadrul Festivalului Internaţional de Educaţie, s-au făcut multe lansări de carte în colaborare. Toate acestea au fost binevenite şi trebuie să continue”, a spus primarul interimar al Chişinăului.

Continuarea articolului la adresa www.agerpres.ro/cultura/2018/01/24/primarii-iasiului-si-chisinaului-au-sarbatorit-10-ani-de-la-infratire-in-prezenta-principelui-radu–42639

SURSA: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *