Primarii urlă că nu au bani, Dăncilă îi ia la mișto: Domnul Negoiţă e cam pesimist

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi că a discutat cu primarii şi va continua seria de întâlniri pentru ca la rectificarea bugetară să facă modificările necesare pentru ieşirea din criză a primăriilor, dar spune că edilii sunt cei care au semnat acest buget.

„Am avut o întâlnire cu toţi primarii de sector, al Capitalei, pentru a vedea cum să facem rectificarea bugetară. Vom discuta cu primarii de oraşe şi vom discuta cu adminstraţia locală pentru a nu ajunge în această situaţie”, a declarat, citată de Mediafax, Viorica Dăncilă.

Mai mulţi primari au acuzat situaţia gravă în care se află administraţiile locale, în timp ce primarul Capitalei Gabriela Firea a vorbit despre un faliment nedeclarat al instituţiei pe care o conduce.

Întrebată dacă Guvernul este responsabil, aşa cum spun unii primari, premierul a răspuns: „depinde cine a făcut afirmaţia şi dacă, atunci când luăm bugetul, trebuie să vedem dacă e vina guvernului”.

Indicat Robert Negoiţă ca fiind cel care a afirmat. Dăncilă a comentat: „domnul Negoiţă e cam pesimist, vede totul în negru, vede falimentul. Noi suntem mai optimişti (…) Aceste lucruri, poate unele sunt greşite, nu spunem că totul e perfect, pot fi lucruri care nu sunt corecte, încercăm să le remediem, dar le reamintesc că au semnat pentru acest buget şi nu au semnalat nimic. Trebuie să avem o abordare deschisă, constructivă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *