Primarul din Ulmeni vrea să renunțe la pensia specială

 

Constituie o premieră pentru țara noastră ca un oficial să refuze beneficiile care vin la pchet cu funcția publică pe care o deține. Primarul Lucian Morar, din orașul Ulmeni, vtrea să renunțe  la pensia specială instituită de PSD prin Codul Administrativ.

„Am avut discuții pe marginea Codului administrativ votat în Parlament, sunt și elemente negative cu care eu , personal, nu sunt de acord și cred că sunt îndreptățit să spun lucrul acesta din două motive: în primul rând, pe lângă calitatea de președinte al PMP Maramureș sunt și primarul orașului Ulmeni și mi se pare moral, corect și normal ca în societatea românească să nu existe mai multe categorii de pensionari , cei cu privilegii și pensii speciale , cum sunt parlamentarii și mai nou se dorește ca și primarii , viceprimarii, președinții și vicepreședinții de Consilii Județene și totodată cei foarte mulți pensionari care trăiesc cu pensii sub 100 lei pe lună.

În al doilea rând în ceea ce privește anumite discriminări sau privilegii , spun discriminări în sens forțat, deși poate pare un gest populist , în momentul când va hotări Curtea, vis-a-vis de lege, dacă este sau nu constitițională, eu personal mă voi duce să dau o declarație notarială în nume propriu că nu vreau să beneficiez de o pensie specială și voi trimite această declarație Casei Naționale de Pensii .

Nu știu dacă este legal, nu știu dacă este suficient dar până când în Parlament nu se va reveni la o stare de normalitate , până când toată populația României va avea pensii bazată pe contributivitate, eu voi face acest gest.”, a menționat Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni, conform JurnalMM.ro.

Morar este cunoscut publicului amator de mondenități datorită nunții sale ce a fost prezentată pe larg la tv si a fost considerată ceas mai mare nuntă din România. In octombrie  2017, la  eveniment, au fost prezenți aproape 3.000 de invitaţi iar petrecerea a avut loc în şapte saloane diferite. Printre invitaţi s-au numărat Traian Băsescu şi Elena Udrea. Salariul lui Morar, ca primar, este de 8000 de lei. Referitor la nunta sa grandioasa, mirele declara, in 2017, ca totul a costat intre 100-200 de mii de euro, ca el a platit doar avansul, iar cheltuielile le-a achitat din darul strans de la invitati. Nu a uitat să menționeze ca darul a depăsit cu mult cheltuielile.

Conform declaratiei sale de avere din 2017, primarul Lucian Morar detine trei terenuri intravilane, cu o suprafata totala de 9.000 de metri patrati, si jumatate dintr-o padure de 13,3 hectare. Morar mai are o casa de locuit, cu o suprafata de 180 de metri patrati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *