Primele declaraţii ale lui Mircea Beuran la ieşirea din arest!

Judecătorii l-au plasat pe celebrul chirurg Mircea Beuran în arest la domiciliu. Medicul este acuzat de procurorii DNA că ar fi luat mită. La ieșirea din arestul central, unde a fost reținut 24 de ore, Beuran a făcut primele declarații: „Vă mulțumesc și vă rog să mă lăsați să mă odihnesc și o să stăm de vorbă”, le-a spus el jurnaliștilor. Ieri, la momentul audierii la DNA, avocatul lui Beuran a spus că medicul nu vrea să facă niciun fel de comentarii publice legate de situația sa.

Mircea Beuran a fost reținut de procurorii anticorupție, joi seara, pentru că a primit mită pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală.

Conform unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Beuran a fost reținut pentru că ar fi luat mită în perioada în care era președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor”, conform comunicatului de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *