Primul mesaj al Elenei Udrea după eliberarea din pușcăria costaricană: Despărțirea a fost cumplită…

Elena Udrea a declarat, la ieșirea din închisoarea din Costa Rica în care a fost încercerată de pe 2 octombrie, că a fost o perioadă mai grea decât în 2015, atunci când a fost în arest, în România. „Există un copil, iar despărțirea a fost foarte grea”.
„Încercăm să încropim masa de Crăciun. Suntem bine acum. Ne pregătim şi pentru aniversarea de mâine. E ziua mea… Pentru mine, a fost o perioadă mai grea ca în 2015, când am fost în arestul din România. Există un copil, iar despărţirea de ea a fost foarte grea. Am lăsat-o la 13 zile şi am găsit-o mult mai mare. Îi mulţumesc mamei că e sănătoasă, că e bine. Cred că şi ea e curioasă să mă cunoască. S-a uitat la mine încontinuu. Mă bucur că sunt acasă de Crăciun, cu familia mea, cu copilul meu (…) Vom vedea dacă mă întorc în România, copilul deocamdată nici nu are paşaport. Eu sunt refugiat pe considerente politice cu statut provizoriu. Vom vedea, nu aş vrea să spun mai multe lucruri acum pentru că aici, în Costa Rica, lucrurile sunt foarte sensibile şi nu aş vrea să încurc ce am de făcut aici. Vom vedea zilele următoare. Nu e vorba de frică, însă trebuie să am o analiză corectă asupra ceea ce se întâmplă. Nu înseamnă că această decizie a Înaltei Curţi schimbă neapărat lucrurile pentru că aceiaşi judecători vor judeca din nou cauzele. Faptul că s-au desfiinţat nişte decizii nu înseamnă că neapărat s-a schimbat totul, au rămas aceiaşi judecători”, a declarat imediat după eliberare fosta blondă de la Cotroceni.
Elena Udrea va afla în luna ianuarie dacă procesul său se va rejudeca. Ea este condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute și a plecat din România în luna februarie.