Prin transferul finanțării asistenței sociale la administrațiile locale, Guvernul areușit să-i încaiere pe primarii de municipii

Guvernul a luat o măsură prin care i-a dezorintat pe primarii de municipii, iar părerile acestora cu privire la ea au npscut animozități, pentru că transferul finanțării asistenței sociale către administrațiile locale nu este agreat de toți.
Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, spune că prin instituirea unei astfel de măsuri, PSD își ignoră propriul program de guvernare, iar primarul Iașiului, Mihai Chirică, spune că, în opinia sa, bugetul poate fi catalogat drept o calamitate. La polul opus, primarul Brașovului, George Scripcaru, cred că prin aplicare unei astfel de mpsuri, orașul poate fi avantajat.
„Normalitatea e un standard greu de atins pentru actuala guvernare. E normal ca eu și colegii mei primari, indiferent de partid, oameni care au muncit
în comunitățile lor bazându-se doar pe competență, să ne punem problema cât mai poate dura haosul ăsta. PSD e dispus să-și ignore propriul program de guvernare, pentru nerespectarea căruia au destituit o mulțime de miniștri, ignorând faptul că au scris negru pe alb că tot ce înseamnă asistență socială suportă statul? De ce ar trebui ca administrația publică locală să pună în practică deciziile unor comisii formate în lipsa unor reprezentanți ai autorității locale? Nu mai socotim cu cât păgubim orașul prin șablonul brevetat de PSD de a da cu o mână și a lua cu două”, a declarat Mircea Hava, primarul din Alba Iulia. Potivit mediafax.ro, el a mai precizat că prin această măsură, Guvernul vrea „să se spele pe mâini”.
„În cele din urmă, ne vor cere să plătim pensiile din primării și orice notă de plată pentru care nu mai găsesc bani. Resping categoric acest proiect de lege”, a declarat Hava.
Edilul Mihai Chirică este îngrozit de proiectul de buget pe 2019 și a declarat: „Fac apel la toți parlamentarii de Iași și la toți parlamentarii din Moldova să nu voteze acest buget dacă el nu va acoperi necesarul de sume de bani pentru construcția autostrăzii, pentru continuarea proiectelor de infrastructură în jurul orașelor, centurii și alte proiecte esențiale în domeniul educației și a sănătății. Să impună dirijarea fondurilor necesare Guvernului României pentru proiecte esențiale de țară și să stopeze o risipă elementară de dirijare a fondurilor doar din punct de vedere electoral”.
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat că bugetele locale se vor reduce cu 1 miliard de euro, iar primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a spus că, în cazul în care nu vor fi alocați mai mulți bani unităților administrativ-teritoriale, nu vor mai exista fonduri pentru investițiile dorite, precizează mediafax.ro. La rândul său, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a declarat că se gândește că va ajunge, anul acesta, din cauza lipsei banilor, fie să nu plătească servicii de utilitate publică, fie să dea afară “jumătate din Primărie”.