Prins Când Îşi Ridica Drogurile De La Poştă!

Un tânăr de 22 de ani din Cluj a fost prins în flagrant în timp ce ridica de la poştă un pachet…plin cu droguri. El este bănuit de trafic şi consum de droguri de mare risc.

„DIICOT Cluj a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Bida Andrei Alexandru, în vârstă de 22 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi introducere în țară de droguri de mare risc, fără drept. Există suspiciunea rezonabilă că în perioada iunie-august 2018, inculpatul Bida Andrei Alexandru a determinat o persoană să îi expedieze în România din Germania droguri de mare risc- un număr de 504 comprimate care conțin ca substanță activă 3,4-Methylenedioxymetamfetamine MDMA (ecstasy), pe care inculpatul le-a procurat contra cost, în vederea distribuirii pe piața de consumatori. Inculpatul Bida Andrei Alexandru a fost surprins în flagrant delict în timp ce ridica de la un oficiu poștal situat pe raza municipiului Cluj-Napoca, coletul expediat pe numele său din Germania, cunoscând că acesta conține droguri de mare risc, în cantitate de 504 comprimate ecstasy”, arată anchetatorii.

Ulterior, oamenii legii au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde locuia bărbatul în cauză. La fața locului au descoperit și ridicat 300 de grame de cannabis, 0,2 grame de amfetamină, 2 cântare electronice, dar și intrumente de consum, informează gazetadecluj.ro

Substanțele găsite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar bărbatul va fi preyentat instanţei de judecată cu prpopunerea de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *