Prinţul Andrew, ţinta unei plângeri la New York pentru agresiuni sexuale, a recunoscut că este vizat de o procedură oficială

Prinţul Andrew, ţinta unei plângeri la New York pentru agresiuni sexuale, a recunoscut că este vizat de o procedură oficială, în cadrul unei anchete despre infracţiuni sexuale ale finanţatorului american mort în închisoare Jeffrey Epstein, potrivit unui document al justiţiei americane, scrie AFP.

În acest caz foarte neplăcut pentru familia regală britanică, al doilea fiu al reginei Elizabeth a II-a a fost acuzat public de agresiuni sexuale de o americancă. La începutul lui august, această femeie, Virginia Giuffre, a depus plângere la tribunalul federal din Manhattan pentru fapte care s-au produs acum mai mult de 20 de ani, pe când era minoră.

Această plângere, datată 9 august, a fost oficial predată pe 27 august la domiciliul regal din Windsor, în absenţa prinţului Andrew, dar el contestase de zece zile notificarea oficială.

Potrivit documentelor judiciare consultate vineri de AFP, ducele de York a acceptat în final că plângerea i-a fost adusă şi predată oficial. Avocaţii săi şi acuzatoarea au fost de acord că acestă notificare este din 21 septembrie (şi nu din 27 august).

Prinţul Andrew, în vârstă de 61 de ani, are timp până în 29 octombrie să răspundă acestei notificări.

Potrivit plângerii lui Giuffre, el era unui dintre „bărbaţii puternici” căreia ea i-a fost „predată în scop sexual” pe când a victimă între 2000 şi 2002, de la vârsta de 16 ani, în reţeaua de trafic sexual pentru care finanţatorul Jeffrey Epstein a fost condamnat şi închis, înainte de a se sinucide în închisoarea din Manhattan, în vara lui 2019.

Prinţul Andrew, care respinge „categoric” aceste acuzaţii, este suspectat că a „agresat-o sexual” pe Virginia Giuffre de trei ori: la Londra, la o apropiată a lui Jeffrey Epstein, Ghislaine Maxwell, şi pe proprietăţile omului de afaceri din New York şi în Insulele Virgine.

Prinţul Andrew a acordat în noiembrie 2019 un interviu considerat calamitate de BBC, în care nu şi-a exprimat niciun regret pentru prietenia lui Epstein, nici minima empatie faţă de victime.

El a emis îndoieli faţă de autenticitatea unei fotografii în care apare cu Virginia Giuffre şi, în plan îndeprtat, Ghislaine Maxwell, care rămâne închisă şi al cărei proces trebuie să înceapă pe 29 noiembrie, al New York. În ciuda negărilor sale, prietenia cu Jeffrey Epstein l-a determinat să se retragă din viaţa publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *