Probleme pentru oamenii lui Dragnea! Procesul „Belina” POATE începe în instanță! Între timp, poate fi desființat la CCR

Tribunalul Bucureşti a decis începerea judecării pe fond în dosarul „Belina”, în care Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, este acuzată de abuz în serviciu.

„Constată legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea tribunalului.

Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafeţe de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual, prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Potrivit anchetatorilor, Insula Belina şi Braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

TelDrum a contestat în urmă cu câteva zile în instanță rezilierea contractului cu CJ Teleoman prin care pierdea Insula Belina.

În urmă cu două luni, Tribunalul București a admis excepția de neconstituționalitate în dosarul „Belina” la cererea lui Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în ministerul Dezvoltării, acuzată de abuz în serviciu.Ea a fost trimisă în judecată în acest dosar în iunie aul acesta. Instanța a admis sesizarea CCR cu privire la expertul desemnat în cauză, modalitate care ar fi încălcat liberul acces la justiție al inculpaților.

„Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de inculpata Shhaideh (fostă Sumanariu/Geambec) Sevil și de inculpata Stoian (fostă Vasile) Ionela formulată în dosarul 22120/2/2018/a1 aflat pe rolul Tribunalului București. Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 173 alin 1 C.pr.pen prin raportare la prevederile art. 1 alin. 5, art 16 alin. 1, art 21 alin.3, art.124 și art 131 din Constituția României. (…) Fără cale de atac”, se arată în minuta deciziei Tribunalului București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *