Procurorii acuză CNATDCU că-l ține în brațe pe omul infractorului Dragnea din Inspecția Judiciară!

Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP) îi cere public ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, să verifice și să comunice motivul pentru care Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) „tergiversează complice” să se pronunțe dacă șeful Inspecției Judiciare, judecătorul Lucian Netejoru, și-a plagiat teza de doctorat. Asociația de procurori spune că titlul de doctor i-a permis lui Netejoru să beneficieze de sporuri și să poată solicita, în curând, pensia de serviciu calculată prin raportare și la aceste sume.

„Este nepermis ca o suspiciune de o asemenea gravitate privind lipsa de onoarea și integritate să fie lăsată să planeze atâta timp tocmai asupra șefului instituției chemate să verifice integritatea magistraților. Este cu atât mai grav cu cât această suspiciune îl face pe dl. jud. dr. Lucian Netejoru vulnerabil în funcția ocupată.

Constatăm cu uimire că CNATDCU are nevoie de mai mult timp să citească teza de doctorat a domnului jud. dr. Lucian Netejoru, decât i-a fost acestuia necesar să o scrie. Pasivitatea CNATDCU e cu atât mai de neînțeles, cu cât nu poate fi epuizant efortul de a citi stufoasa bibliografie de 3 cărți din care jud. dr. Lucian Netejou și-a încropit teza de doctorat (după cum am aflat din presă) și pe care a susținut-o în anul 2010 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

Suspiciuni

Ar putea fi avut în vedere, contextual, că deși a ales o temă privind managementul, toată activitatea de manager a domnului Lucian Netejoru în cadrul Inspecției Judiciare trezește suspiciunea că lecturarea celor 3 cărți din bibliografie a fost cel mult superficială având în vedere numărul de anulări și respingeri a acțiunilor disciplinare exercitate și criticile constante la nivel național și internațional privind acțiunile și modul de coordonare ale activității de inspecție”, afirmă reprezentanții AMASP, într-un comunicat de presă transmis vineri.

În septembrie 2018, jurnalista Emilia Șerban a scris în Press.One că judecătorul Lucian Netejoru, inspector-șef al Inspecției Judiciare, a plagiat aproape tot conținutul tezei sale de doctorat în Ordine Publică și Siguranță Națională, pe care a susținut-o în 2010 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București. Lucian Netejoru s-ar fi folosit de doar trei cărți pentru a obține titlul de doctor cu lucrarea „Particularități manageriale în cooperarea polițienească internațională pentru prevenirea spălării banilor”.

A platiat aproape toată lucrarea

Potrivit PressOne, cel puțin 140 din totalul de 294 de pagini ale tezei sunt reproduse din volume semnate de chestorul Costică Voicu, fost șef al Poliției Române și fost rector al Academiei de Poliție.

Costică Voicu a fost unul dintre referenții din comisia de susținere care i-a acordat titlul lui Netejoru.

Sursa citată precizează că profesorul universitar Ștefania Georgeta Ungureanu, coordonatoarea tezei de doctorat a șefului Inspecției Judiciare, avea să fie condamnată pe fond la închisoare cu suspendare pentru că a înșelat Academia de Poliție.

Lucian Netejoru a transmis atunci, prin purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, că nu dorește să comenteze cu privire la acest subiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.