Procurorii au înregistrat 257 de plângeri după mitingul din 10 august

Câteva persoane s-au prezentat şi sâmbătă, la sediul Parchetului Militar, pentru a depune plângeri împotriva forţelor de ordine care au intervenit pe 10 august la mitingul din Piaţa Victoriei, transmite Mediafax. Instituţia a anunţat că au fost înregistrate 257 de plângeri, iar 119 persoane au fost audiate.

„Am fost gazaţi toată seara, deşi eram în în partea cu oameni paşnici, în partea stângă a Pieţei, aşa cum te uiţi la Guvern. Acolo doar se scanda, se discuta, nu am făcut scandal, nu am făcut niciun fel de probleme jandarmilor, însă aceştia ne-au tot gazat fără motiv. Eu nu am văzut nimic să justifice acţiunile lor. Şi apoi a fost momentul ăla haotic cu evacuarea Pieţei, care a cauzat multe probleme, mult deranj. Au fost nejustificat de agresivi. Când am vrut să plec din Piaţă şi îi vedeam, erau foarte agresivi, se lua de oameni care erau în grupuri mici, se duceau spre casă şi … îmbrânceli. Şi de mine s-au luat. Am zis «păi, vreau să duc acasă. Păi, du-te pe partea cealaltă. Păi, pe aici e drumul, ce să fac»(…) Am fost la medic pentru încă aveam pe ceafă ceva arsuri chimice, puncte de sânge. Mie mi s-a părut premeditată intervenţia. Din ce am văzut eu, este singura explicaţie. Au vrut să provoace o reacţie agresivă din partea protestatarilor astfel încât să li se poată justifica lor o acţiune mai agresivă”, a declarat Daniel.

„Am ajuns în Piaţă pe la 7 seara, m-am plasat în centru, cam pe unde era platforma aceea şi am zis că e mai sigur. Am văzut în mulţime nişte oameni care nici nu scandau cum era de scandat, erau cumva atenţi şi străini de manifestaţie, dar e o impresie subiectivă. M-am ales cu nişte porţii de gaze. S-a produs o busculadă, lumea a năvălit chiar în spaţiul ăla, retrăgându-se prin zona gardurilor dinspre Guvern şi, nu foarte departe, am auzit o explozie şi un clinchet metalic şi un nor de gaz adus de vânt cam de la 10 metri.Cam pe la 9 şi un sfert am plecat. Am depus plângere penală. Reacţia forţelor de ordine a fost extraordinar de disproporţionată”, a mai spus un protestatar.

„Au aruncat grenade undeva la 10-15 metri de noi, în zona Mega Image. A fost dezastru. Mitocănia lor. Doar am depus plângerea. Tuşesc şi acum, soţia mea la fel. Cu o oră înainte de gazare, au început să retragă toate ambulanţele care erau la pasaj. Totul se golise. Eu zic că a fost premeditat, dacă noi eram calmi. Puteau să intervină, dacă erau elemente negative”, a declarat un alt manifestant.

Unui manifestant, fost medic stomatolog, i s-a deschis dosar penal pentru ultraj, iar acesta a venit sâmbătă să depună plângere împotriva conducerii Jandarmeriei.

„Am fost dus la o secţie de poliţie, nu ştiu la care, că am făcut lipotimie, am ameţit, şi după aceea am fost dus în procuratură, unde am spus că îi dau în judecată pe şefii Jandarmeriei şi pe chestia asta ca retaliere, ca lovitură preventivă, mi-au înscenat, mi-au făcut un dosar penal pentru ultraj. Dosarul este ridicol. Au zis că am lovit jandarmii cu picioarele şi cu pumnii. Eu sunt un şchiop, nu am fost la sală din liceu. Nici când aveam 20 de ani nu aş fi putut ajunge la scuturi şi la căştile lor. Dacă loveam cu pumnii, aveam leziuni la mâini. Eu am leziuni de târâre. Eu am pus mâinile în faţă, probabil au trucat imaginile, eram orbit complet. Trei jandarmi s-au jucat cu spray-urile cu mine. Cum să îi lovesc? Am 70 de ani, erau 6 jandarmi, cum să îi bat? Am depus o plângere, dar mi-am mai amintit nişte chestii, m-au ajutat şi tv să mai identific nişte persoane. Pe acel Paraschiv, în alb, şi vreau să îl acţionez şi pe acela în judecată. Jadarmilor tineri care m-au bătut …nu mă concentrez pe ei că au fost executanţi, vina o poartă şefii Jandarmeriei. Îi dau în judecată pentru tentetivă de omor şi pentru instigare la omor”, a declarat Liciniu Miculeanu, medic pensionar.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *