Procurorii DNA, cer pedepse maxime pentru doi pompieri de la Colectiv:  N-au făcut nici verificare privind transformarea halei din secție vulcanizare mocasini în club

Procurorul DNA amintește pe scurt acuzațiile și probele prin care sunt incriminați cei doi pompieri de la ISU care au fost prezenți de mai multe ori la clubul Colectiv, înainte de producerea tragediei, respectiv foștii angajați ISU Antonina Radu și George Matei. Cei doi sunt acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și uzurpare de calități oficiale.

Reprezentantul DNA a solicitat ca cei doi pompieri să fie condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi uzurpare de calităţi oficiale, urmând ca pedepsele să fie orientate spre maximul prevăzut de legea penală, care este de 15 ani.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Potrivit procurorilor, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *