Procurorul General, atac la Tudorel Toader pe tema OUG

Procurorul General al României, Augustin Lazăr, consideră că decizia ministrului justiției de a emite o Ordonanță prin care să fie posibil să se redeschidă dosarele deja soluționate de instanțe este una strict politică întrucât deciziile CCR nu retroactivează.
„Am auzit şi eu de această intenţie, de a realiza un proiect de Ordonanţă. Nu am văzut acest proiect şi mă gândesc că cei care vor lucra la el, dacă într-adevăr va fi materializat, vor trebui să se gândească, să analizeze, să stabilească raporturile juridice, pentru că securitatea raporturilor e un principiu constituţional. Nu putem cu uşurinţă să umblăm la hotărâri definitive şi să creăm în opinia juridică o imagine ca o hotărâre judecătorească poate fi schimbată după caz sau după cum există o orientare sau alta. Hotărârile definitive au putere de lege”, a declarat Augustin Lazăr, la Digi24.
„Legea penală nu retroactivează și asta o știu nu numai Curtea Constituțională, nu numai judecătorii constituționali, care chiar au o jurisprudență în care atrag atenția asupra acestui fapt. Dacă cineva își face timp să o studieze. Și o știe și domnul ministru. Însă, s-ar părea că jocul politic e de așa natură încât trebuie să adopte o anumită cale, care este mai mult politică decât juridică. Ba, juridică eu aș zice că nu prea este, pentru că va fi foarte, foarte dificil să ne explice cineva cum va explica printr-o notă de fundamentare cineva neretroactivitatea legii penale și cum în acest caz legea penală ar trebui să retroactiveze”, a explicat Lazăr.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat în această dimineață că pregătește un act normativ pentru recompensarea celor care au fost pronunțate în ultimii 5 ani.
„Atenția ar trebui îndreptată și către cei care au generat această situație. Timp de aproape 5 ani, completurile de 5 judecători au fost ilegal constituite. La ministerul Justiției există un draft de Ordonanță. Doamna prim-ministru va decide dacă și când va adopta acestă Ordonanță. Se va solicita avizul CSM și forului legislativ si se va decide ce conținut va avea proiectul de ordonanță de urgență. Trebuie să asigurăm accesul la justiție a fiecărui cetățean. Cauzele vor fi rejudecate în complete legal constituite”, a spus Toader.
El a anunțat că vor fi rejudecate chiar și dosarele în care persoanele trimise în judecate au fost achitate. În acest caz, contestația poate fi făcută de procuror.
Printre dosarele rejudecate se va număra și cel în care Liviu Dragea a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, cel al Referendumului.