Proiect ALDE: Parcul Carol I, transformat în pol cultural al Capitalei
Unul dintre parcurile vechi ale Capitalei, Parcul Carol I, va fi transformat într-un pol cultural al Bucureştiului, printr-un proiect promovat şi susţinut de către viceprimarul ALDE Tomniţa Florescu şi de consilierii generali ALDE Claudiu Daniel Catana, Tudor-Tim Ionescu şi Ion Valentin Voicu.
Votat de majoritatea consilierilor PMB, proiectul prevede ca spaţiile fostei Uzine Electrice Filaret, amplasate în Sectorul 4 al Capitalei, să fie transformate într-un centru cultural. Primăria dorește acest pol cultural pentru că în incinta şi în apropierea Parcului Carol I se află o seamă de monumente istorice: Mausoleul din Parcul Carol (1962) – opera arhitecţilor Horia Mâciu şi Vasile Cucu – , Fântâna George Grigorie Cantacuzino – realizată în stil neoclasic în anul 1870 -, statuile Giganţii sculptori Dimitrie Paciurea şi Frederic Stor şi nimfa adormită – Filip Marin – , Monumentul Eroului Necunoscut – adus de la Mărăşeşti în 1991 – , Muzeul Naţional Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida, Fântâna Zodiac – arh. Octav Doicescu – , Fântâna 1906, Institutul Astronomic al Academiei Române, Arenele Romane, Statuia Dr. Constantin I. Istrati, Castelul Vlad Ţepeş – astăzi sediul Cultului Eroilor.
De asemenea, clădirea fostei Uzine Electrice Filaret, de lângă Parcul Carol I, are un putenţial arhitectural, dovadă că încă din anul 2003, Asociaţia Generală a Inginerilor din România şi Academia de Ştiinţe Tehnice din România au dorit să realizeze aici un „Parc Naţional al Ştiinţei şi Tehnicii”, idee ce se va pune în practică abia acum, cu sprijinul viceprimarului Tomniţa Florescu şi al consilierilor generali ai ALDE. Clădirea fostei Uzine Electrice Filaret va fi recondiţionată şi se va extinde actualul Muzeu Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, din Bucureşti.