Proiectul de rectificare bugetară a fost adoptat în varianta propusă de Teodorovici

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că Guvernul a adoptat proiectul de rectificare bugetară și a ținut să precizeze că aceasta este pozitivă. Mai mult, proiectul a fost adoptat în varianta propusă inițial de Finanțe.

„Deficitul nu este în pericol. Asigură plata în întregime a salariilor, pensiilor și sumele necesare proiectelor de investiții aflate în derulare și cele care vor începe până la final de an și care vor necesita și plăți aferente”, a declarat Teodorovici.

Ca reacție la nemulțumirile primarilor, care s-au plâns de diminuarea bugetelor, Teodorovici a precizat că s-au alocat sume importante: „Suntem convinși că aceste sume se vor regăsi în acele măsuri pentru creșterea calității vieții românilor care trăiesc în comunitățile locale. 2,9 miliarde lei, pentru această primă rectificare, este o sumă destinată echilibrării bugetelor locale”.

De asemenea, ministrul Finanțelor a mai precizat că  s-a făcut o propunere de alocare pentru programul Start-up Nation de aproximativ 100 milioane lei credite de angajament pentru a se putea semna contracte noi de ministerul de resort.  Se va finaliza și procesul de restituire a taxei auto pentru care au fost alocate, la rectificare,  135 milioane lei. Suma totală restituită în perioada 2017-2019 este de 6,1 miliarde lei, inclusiv dobânzile aferente.

Teodorovici a mai precizat că 500 milioane lei se alocă pentru a remedia sau atenua efectele calamităților naturale din acest an, care au dat peste cap viața oamenilor din comunitățile locale.

Potrivit lui Teodorovici, și măsura introducerii taxei pe zahăr va fi prinsă în Codul Fiscal, iar când discuția cu mediul economic se va definitiva, va fi prinsă într-un act normativ.

Conform proiectului, având în vedere că s-a adoptat în forma propusă, s-au diminuat creditele bugetare ale ordonatorilor principali de credite, astfel:

  • Ministerul Educației Naționale: -1,03 miliarde de lei. Execuția la semestrul I este de 46% din bugetul aprobat. S-au propus reduceri ale cheltuielilor bugetare
  • Ministerul Fondurilor Europene: -681,9 milioane lei. Execuţia la semestrul I este de 18% din bugetul aprobat. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția pe primul semestru al anului 2019.
  • Ministerul Cercetării și Inovării: – 369,1 milioane lei. Execuţia la semestrul I este de 26 % din bugetul aprobat.
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: – 310,4 milioane lei. Execuţia la semestrul I este de 34% din bugetul aprobat. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția pe primul semestru al anului 2019 raportată la prevederile bugetare anuale și diminuarea sumelor reținute în proporție de 10%.
  • Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat: -243 milioane lei. Execuţia la semestrul I este de 1,5% din bugetul aprobat. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția pe primul semestru al anului 2019 raportată la prevederile bugetare anuale și diminuarea sumelor reținute în proporție de 10%.
  • Ministerul Economiei: -225,6 milioane lei per sold. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția scăzută pe primul semestru raportată la prevederile bugetare aprobate pe anul 2019.
  • Secretariatul General al Guvernului: -143,6 milioane lei per sold. Principalele diminuări au avut în vedere execuția scăzută pe primul semestru al anului 2019. S-au identificat economii în principal la bunuri și servicii
  • Ministerul Apelor și Pădurilor: -138,9 milioane lei. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția scăzută pe primul semestru al anului 2019 raportată la prevederile anuale.
  • Ministerul Transporturilor: -128,8 milioane lei. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția pe primul semestru al anului 2019 raportată la prevederile bugetare aprobate pe anul 2019 (28,5% din prevederea anuală aprobată).
  • Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor: – 106,5 milioane lei. Propunerea de diminuare a cheltuielilor bugetare a avut în vedere execuția scăzută pe primul semestru al anului 2019 raportată la prevederile anuale.
  • Ministerul Finanțelor Publice – Acțiuni Generale: +2.243,6 milioane lei din care: +2.150 milioane lei contribuția României la bugetul Uniunii Europene, +566,352 milioane lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, +56,734 milioane lei pentru rambursări de credite în contul împrumuturilor preluate de Ministerul Finanțelor Publice în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică, -329,446 milioane lei subvenții – Susținerea exportului, a mediului de afaceri și a tranzacțiilor internaționale și -200 milioane lei transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat.
  • Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: +970,5 milioane lei per sold, propunere care are în vedere asigurarea a 1.500 milioane lei pentru PNDL și reduceri la alte naturi de cheltuieli în funcție de gradul de execuție precum și necesarul de finanțare până la finalul anului al anumitor proiecte/programe.
  • Serviciul Român de Informații: +396,5 milioane lei, per sold, astfel: cheltuieli de personal +356,8 milioane lei; bunuri și servicii +14,0 milioane lei; subvenții acordate instituțiilor din subordine +23,5 milioane lei; drepturi de pensie +17,1 milioane lei; proiecte FEN 2014-2020 -29,9 milioane lei; cheltuieli de investiții +15,0 milioane lei.
  • Ministerul Muncii și Justiției Sociale: +326,4 milioane lei per sold, în principal prin majorarea transferurilor de echilibrare către bugetul asigurărilor sociale de stat cu suma de 517,4 milioane lei și a cheltuielilor de personal cu 50 milioane lei, diminuarea cu suma de 200 milioane lei la transferuri între unități ale administrației publice care înregistrează un nivel scăzut al execuției (9,9% din an, respectiv 52,7% din semestru) în principal din nerealizarea programelor de interes național, precum și a cheltuielilor aferente proiectelor cu finanțare din FEN cu 30,0 milioane lei unde execuția este de 13,5% din an
  • Ministerul Mediului: + 92,2 milioane lei per sold, propunere care are în vedere, în principal, asigurarea sumei de 135,0 milioane lei pentru finalizarea procesului de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi a timbrului de mediu pentru autovehicule, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 258/2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *