Promoția lui Toader lovește din nou: JAF la o casă de schimb valutar!

Prezența în societate a peste 9000 de infractori eliberați înainte de termen prin recursul compensatoriu dat de Toader la propunerea PSD -ALDE are, din nou, urmări. Un jaf a avut loc, duminică, la o casă de schimb valutar aflată în centrul Timişoarei, hoţii reuşind să spargă seiful, de unde au furat aproximativ 150.000 de euro, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, jaful a avut loc, duminică dimineaţa, la o casă de schimb valutar aflată pe B-dul Republicii, în centrul Timişoarei.

Hoţii au pătruns în casa de schimb valutar după ce au tăiat gratiile de la un geam, apoi au spart seiful şi au furat întreaga sumă de bani pe care au găsit-o, aproximativ 150.000 de euro.

“În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în care se fac cercetări pentru identificarea autorilor şi tragerea lor la răspundere”, a declarat, duminică, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Ionuţ Sîrbu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *