PSD aruncă România în haos! Ștefănescu: Amnistia va fi dată!
Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu a declarat, duminică la România Tv, că partidul va merge mai departe cu modificarea Codurilor penale prin ordonanţă, iar amnistia va fi dată deoarece trebuie „să facem dreptate până la capăt”.
„Vor fi modificate codurile prin ordonanţă. Va fi şi amnistia dată. O să facem dreptate până la capăt. Până la capăt înseamnă până la capăt. Cel puţin toate lucrurile astea, inclusiv războiul nostru, nu cu multinaţionale, ci cu companiile şi cu interesele şi grupurile străine care îşi bat joc de ţară şi uită să îşi plătească taxele şi impozitele aici şi care, culmea, au susţinători din partea #rezist, din partea lui Soros, din partea lui Iohannis, din partea unei camarile de la PNL şi USR, ş.a.m.d.”, a afirmat Codrin Ştefănescu, duminică seară la România Tv, citat de Mediafax.
Acesta a adăugat că PSD nu goneşte multinaţionalele, însă nu i se pare normal ca o companie care a avut rulaj de miliarde de euro să plătească impozit de 1.500 de lei.
„Noi nu gonim multinaţionalele. Nu pleacă nimeni de la măcelărie, dar nu-mi poţi spune că ai avut un rulaj de nu ştiu câte miliarde de euro şi ai plătit impozit 1.500 de lei. Nu se poate să îţi baţi joc de o naţiune sub forma asta. Războiul este legat de interesul de a păstra România pentru români şi suntem, în momentul de faţă, singurul partid românesc”, a conchis secretarul general al PSD.
La finele anului trecut, premierul Viorica Dăncilă a declarat, într-o discuţie informală cu presa, că nu a văzut un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru amnistie şi graţiere, însă nu va accepta un astfel de act normativ dacă nu este asumat de ministrul Justiţiei şi bine analizat de şeful Guvernului.