PSD are în plan noi majorări salariale. Iată pe cine vizează măsura  

Potrivit unui proiect de lege depus la Senmat și inițiat de senatorul PSD Şerban Nicolae, deputatul PSD Mihai Weber şi deputatul ALDE Marius Surgent, se dorește majorarea salariului de bază sau soldei cu până la 25% pentru personalul care are acces la informaţii clasificate secret de stat.

„Sporul pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate, reglementat în cadrul Anexei nr. VIII pentru personalul Consiliului Concurenţei (15%), Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (15%), Agenşiei Naţionale de Integritate (15%), Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (25%) şi Curţii de Conturi (25%) nu este prevăzut şi în cadrul Anexei nr. VI, dedicate familiei ocupaţionale «Apărare, ordine publică şi Securitate naţională», deşi instituţiile SNA emit şi gestionează informaţii clasificate secret de stat, fiind, potrivit legii pentru protecţia informaţiilor clasificate, chiar autorităţi desemnate de Securitate, cu atribuţii în coordonarea şi controlul măsurilor privind protecţia informaţiilor clasificate, inclusive la nivelul autorităţilor mai sus menţionate”, arată iniţiatorii PSD-ALDE, în expunerea de motive.

-0:19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *