Putin continuă testele la arme periculoase, nu contează câți oameni mor

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, marţi, că, în pofida accidentului de tip nuclear din regiunea arctică, Rusia va continua eforturile de înarmare, subliniind că evoluţiile tehnologice sunt „cu mult înaintea nivelului din alte ţări”.

„Din nefericire, se întâmplă accidente. Sunt tragedii. Dar, în acest caz particular, este important să ne amintim de eroii care şi-au pierdut vieţile în acest accident”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de CNN.

Eforturile Rusiei de a dezvolta tehnologii militare de acest tip rămân „considerabil cu mult înaintea nivelului din alte ţări”, a subliniat Dmitri Peskov.

Întrebat despre poziţia preşedintelui american, Donald Trump, care a afirmat că Statele Unite „învaţă multe de pe urma eşecului care a condus de explozia rachetei” în Rusia şi că Washingtonul are tehnologii similare, dar mai avansate, Dmitri Peskov a precizat: „Ar fi ciudat ca o ţară, o superputere care alocă mai multe fonduri pentru apărare decât restul statelor din lume să nu fie implicată în astfel de proiecte. De aceea, aceasta nu este o informaţie nouă”.

Rugat să comenteze informaţiile despre efectele nocive ale accidentului nuclear asupra populaţiei, Peskov a declarat: „Nu am nimic de adăugat în afară de ce am spus. Vă pot asigura că într-o astfel de situaţie toate agenţiile competente fac totul pentru a garanta că este asigurată securitatea cetăţenilor Federaţiei Ruse”.

Agenţia nucleară din Rusia (Rosatom) a confirmat, luni, că explozia accidentală din zona arctică, soldată cu cinci morți și șase rănți în rândul specialiștilor de la Rosatom s-a produs în timpul testării unor noi tipuri de „armament”, subliniind că proiectele militare vor continua. În cursul ceremoniei în memoria specialiştilor care au murit în accident, directorul Rosatom, Aleksei Lihatcev, a declarat că explozia s-a produs în timpul testării unor noi „tipuri de armament”. „Eforturile pentru fabricarea unor noi tipuri de arme vor continua până la capăt. Îndeplinim datoriile încredinţate de patrie. Apărarea ţării va fi asigurată”, a adăugat Aleksei Lihatcev.

Acesta a fost al doilea accident în decurs de o lună în timpul testării unor amrmamente secrete. Incendiul declanşat la începutul lunii trecute la bordul submarinului rusesc secret cu propulsie nucleară în Marea Barents, soldat cu moartea a 14 ofiţeri de marină de grad superior, ar fi putut provoca o „catastrofă de proporţii globale” dacă echipajul nu ar fi acţionat cu un curaj deosebit, a declarat un înalt responsabil din cadrul marinei ruse, citat de media locale, potrivit Reuters.

Paisprezece ofiţeri de marină, dintre care şapte căpitani de rangul I, şi-au pierdut viaţa în urma incendiului declanşat la 1 iulie la bordul unui submarin de cercetare la adâncimi mari, care – oficial – studia fundul mării în apropiere de Arctica, potrivit Ministerului Apărării rus.

Responsabilii ruşi au fost acuzaţi că încearcă să ascundă detaliile complete asupra incidentului în care a fost implicată această navă top secret. După trei zile de la incident, preşedintele Vladimir Putin a recunoscut doar că la bordul submarinului se afla un reactor nuclear.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *