Putin i-a promis lui Orban să cupleze Ungaria la noile rute de transport ale gazelor ruseşti către Europa

Pe timpul vizitei sale la Moscova, de marți, premierul ungar Viktor Orban, a încearcă să obţină promisiunea președintelui rus Vladimir Putin ca una din secţiunile cuprinse în extinderea gazoductului TurkStream să treacă prin Ungaria.

Premierul ungar a adăugat că l-a rugat pe Vladimir Putin să ia serios în considerare “intrarea” conductei de gaz în Ungaria. Investiţia în centrala nucleară de la Paks se desfăşoară în condiţii bune, “am efectuat şi efectuăm corecţiile necesare la timp” – a anunţat premierul. Fiind întrebat de jurnalişti pe această temă, premierul a menţionat că Ungaria produce la Paks 35-40% din curentul electric necesar, iar planul pe termen lung este ca, pe lângă energia solară, cea nucleară să fie cea care determină viitorul ţării.

Orbán a precizat de asemenea că interesul faţă de această temă vine de la faptul că Ungaria, ca membră UE şi NATO, face asta în colaborare cu ruşii. În opinia sa, investiţia nu este ambiţioasă doar din punct de vedere energetic, ci şi din perspectiva colaborării dintre Est şi Vest. Despre relaţiile economico-financiare, şeful Guvernului de la Budapesta a rezumat că, la fel ca în agricultură, în domeniul energetic sau în industria farmaceutică progresul este bun.

Banca OTP are 5.000 de angajaţi în Rusia – a subliniat premierul, cerându-i pe această cale lui Putin să extindă colaborarea financiară cu Ungaria. Legat de acest subiect, Orbán a anunţat că Ungaria, în calitate de cel de-al treilea acţionar, ca mărime, al Băncii Internaţionale de Investiţii, este pregătită să primească la Budapesta sediul instituţiei financiare.

„Consider cooperarea financiară foarte importantă. Vom întreprinde încă un pas, pentru că l-am rugat pe domnul preşedinte (Putin, n. red.) să extindem cooperarea financiară. Îl rog pe domnul preşedinte să ne transmită conducerea băncii, să se gândească la o astfel de decizie“, a declarat premierul ungar marţi, după întâlnirea avută cu liderul de la Kremlin, scrie Sputnik News.

Cu o cotă parte de 22,45 de milioane de euro (7,04%), care a fost majorată în iulie anul curent cu 4 milioane de euro, România este pe locul al cincilea în rândul cotizanţilor acestei instituţii financiare. Volumul actual al portofoliului BII în România este de peste 78 de milioane de euro.România tocmai şi-a majorat cota parte la această instituţie financiară internaţională înfiinţată la iniţiativa fostei Uniuni Sovietice.

Pe lângă România, Rusia şi Ungaria, alţi membri ai BII sunt Bulgaria, Cehia, Cuba, Mongolia, Slovacia şi Vietnam.

BII a fost fondată la 10 iulie 1970, în scopul de a fi un echivalent al Fondului Monetar Internaţional pentru blocul economic răsăritean CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc).

În prezent, instituţia are un capital de 1,3 miliarde de euro şi active de 1,1 miliarde de euro.

Premierul maghiar a vorbit totodată şi despre paşii pe care Ungaria şi Rusia îi fac împreună pentru ajutorarea creştinilor persecutaţi în lume. “Amândoi credem că păstrarea şi întărirea culturii creştine este importantă în lumea modernă” – a anunţat Viktor Orbán.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat în cadrul aceleaşi conferinţe de presă că extinderea gazoductului TurkStream ar putea trece prin Ungaria. Putin a amintit că tranzitul de gaze ruseşti din Europa se face şi acum pe teritoriu ungar, unde depozitele de gaz asigură necesarul pentru o aprovizionare sigură şi neîntreruptă a consumatorilor europeni, chiar şi în perioade de vârf.

“Analizăm posibilitatea de a-i aduce pe partenerii noştri maghiari la noile rute de transport ale gazelor ruseşti către Europa. Nu exclud ca după construirea TurkStream, una din ramificaţiile terestre ale conductei să traverseze Ungaria” – a declarat liderul rus. Preşedintele Rusiei a spus de asemenea că, în baza unei iniţiative comune cu şeful Guvernului de la Budapesta, va fi înfiinţată o comisie interguvernamentală pentru armonizarea colaborării regionale bilaterale, iar şedinţa de constituire va avea loc înainte de finele lui 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *