Putin, în India pentru a-și vinde armele

Preşedintele rus Vladimir Putin se află, de joi, în India, pentru o vizită oficială de două zile, având ca punct culminant vânzarea de sisteme antiaeriene S-400, relatează AFP.
Putin a sosit la New Delhi la ora locală 19.00, însoţit de mai mulţi membri ai guvernului rus.
Pe traseul parcurs de delegaţia din Rusia după sosirea în India, se află pancarte cu fotografia lui Vladimir Putin şi cu un mesaj de bun venit.
Punctul culminant al vizitei va fi finalizarea achiziţionării de către New Delhi de la ruşi a unor sisteme antiaeriene S-400, un contract de aproximativ cinci miliarde de dolari.
Negocierile pentru cumpărarea sistemelor antiaeriene au început în urmă cu mai multe luni, însă au fost afectate de ameninţările SUA cu sancţiuni în cazul cumpărării de armament rusesc.
În 2017, Congresul american a adoptat o lege pentru a sancţiona Rusia pentru acţiunile sale în Ucraina şi ingerinţa în alegerile prezidenţiale din SUA. Acest text impune sancţiuni economice împotriva oricărei entităţi sau a unei ţări care încheie contracte de armament cu firme din Rusia.