Putin nu mai poate ascunde adevărul. Se adresează miercuri ruşilor, într-un discurs privind noul coronavirus

Preşedintele rus Vladimir Putin se adresează miercuri naţiunii în legătură cu epidemia noului coronavirus – un exerciţiu rar în Rusia, relatează AFP.

”Este o necesitate care a apărut în urma unei reuniuni de mai multe ore ieri (marţi) (…) din cauza situaţiei ce nu e simplă, provocată de coronavirus”, a anunţat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing telefonic cu presa.

”Discursul este transmis la televiziune în orele viitoare”, a adăugat el.

Ultimul discurs de acest fel susţinut de Putin a avut loc în vara lui 2018 şi viza o reformă extrem de criticată a sistemului pensionării, care pus la încercare populaţia rusă.

Altfel, Putin susţine în mod tradiţional un singur discurs televizat pe an – la 31 decembrie, pentru a face urări.

Anunţarea acestui discurs intervine la o zi după o reuniune cu Guvernul, unei vizite la principalul spital din Moscova în care sunt internaţi pacienţi cu covid-19 şi unei întâlniri cu primarul Moscovei, Serghei Sobianin, însărcinat cu o celulă de criză în lupta împotriva noului coornavirus.

Sobianin a recunoscut miercuri că Rusia nu are o ”imagine clară” a amplorii contaminării în ţară, în contextul în care Moscova dădea asigurări până acum că are situaţia ”sub control”.

Peskov a recunoscut, la rândul său, pentru prima oară, miercuri, că se pune problema anulări marii parade miliatre de la 9 mai, care ar fi urmat să marcheze cei 75 de ani de la victoria împotriva naziştilor, un eveniment menit să sărbătorească grandoarea Rusiei în faţa unei mulţimi de lideri străini.

Numărul oficial al cazurilor de contaminare cu noul coronavirus a crescut la 658 – dintre care 410 la Moscova -, potrivit unui bilanţ oficial, publicat miercuri, la o zi după declaraţii alarmiste ale primarului capitalei ruse Serghei Sobianian în prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează Reuters.

Potrivit acestor date, noul coronavirus care a apărut în China în decembrie este prezent în 55 de regiuni ruseşti şi s-au soldat cu 29 de morţi.

Această creştere puternică a numărului cazurilor de covid-19 se poate explica prin noi metode de depistare introduse săptămâna aceasta la Moscova.

Anterior, eşantiane prelevate de la pacienţi erau trimise la un laborator în Siberia în vederea unui al doilea examen, însă autorităţile de la Moscova au anunţat luni că au renunţat la acest proces.

Serghei Sobianin i-a spus marţi lui Vladimir Putin, al cărui apropiat este, că situaţia începe să ”derapeze” în capitală şi că numărul real al contaminărilor creşte foarte rapid.

Liderul de la Kremlin a ordonat armatei să efectueze manevre de miercuri şi până sâmbătă – cu unităţi medicale specializate – în vederea sporirii pregătirii de luptă împotriva noului coronavirus, în cazul în care aceasta ar urma să fie mobilizată, a anunţat Ministerul rus al Apărării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *