Putin susţine că suspecţii în cazul otrăvirii lui Serghei Skripal sunt civili, nu agenți ai GRU
Rusia le-a identificat pe cele două persoane suspectate de Londra că i-au otrăvit cu un agent neurotoxic pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia, Iulia, în Anglia, a anunţat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, care a dat însă asigurări că este vorba de „civili“, şi nu de agenţi ai serviciului militar de informaţii, aşa cum susţin autorităţile britanice, relatează AFP.
„Ştim despre cine este vorba, i-am găsit. Dar sperăm că vor ieşi ei înşişi la lumină pentru a spune cine sunt”, a declarat Putin la un forum economic la Vladivostok, în Extremul Orient rus.
„Sunt civili, bineînţeles”, a adăugat el. „Vă asigur că nu există nimic criminal” în legătură cu ei, mai spus liderul de la Kremlin.
Conform Londrei, atacul a fost comis de doi „ofiţeri” ai GRU (serviciul secret al armatei ruse), identificaţi de poliţia britanică drept cetăţenii ruşi Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov, două nume despre care poliţia crede totuşi că sunt nume de împrumut. Ei fac obiectul unui mandat de arestare emis de autorităţile britanice.
Încă de la început, Marea Britanie acuză Moscova că se află la originea acestui atac, care a declanşat o gravă criză diplomatică între Kremlin şi Occident. Londra susține că operaţiunea lor ar fi fost „cel mai probabil” aprobată de guvernul rus.
Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia, au supravieţuit atacului, la fel şi poliţistul contaminat după ce le-a acordat ajutor.
Guvernul britanic a reacţionat la declaraţiile preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la identificarea bărbaţilor suspectaţi de otrăvirea cu Noviciok a unui fost agent dublu al GRU, afirmând că exlicaţiile primite de la Moscova s-au dovedit mereu a fi „minciuni“.
„ Aceşti bărbaţi sunt ofiţeri ai serviciului secret al armatei ruse, GRU. Guvernul (britanic, n. red.) a scos la iveală rolul GRU, agenţii şi metodele sale, iar această poziţie este susţinută de aliaţii noştri internaţionali“, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May.
„I-am cerut în repetate rânduri Rusiei să răspundă la ceea ce s-a întâmplat la Salibury în martie şi ei au replicat cu frustrare şi minciuni. Nu văd nimic care să dea de înţeles că ceva s-a schimbat“, a adăugat el.