Radu Mazăre speră să scape de puşcărie!

Fostul edil al Constanței Radu Mazăre a fost adus la instanța supremă care ia în discuție, astăzi, contestația sa în anulare față de decizia definitivă din dosarul în care a fost condamnat pentru modul de retrocedare al unor plaje din municipiul pe care l-a condus.

Acesta a fost adus de gardieni și dus în boxa arestaților unde așteaptă începerea procesului.

Mazăre este îmbrăcat modest, cu o pereche de blugi albaștri, adidași de alergare bleu cu verde și poartă o helancă împletită de culoare gri.

Privește în gol spre judecătorii care dezbat la acest moment alte dosare și uneori și la persoanele libere din sala de judecată.

Radu Mazăre dar și alți inculpați din dosarul retrocedării plajelor din Constanța au făcut în luna martie contestații în anulare împotriva deciziei definitve prin care au fost condamnați la pedepse cu executare.

Un alt inculpat care introdus o astfel de acțiune este notarul Jean Andrei, fostul soț al fostei șefe a Tribunalului București.

În 8 februarie un complet de trei judecători de la instanța supremă a stabilit, definitiv, condamnarea lui Radu Mazăre la nouă ani de închisoare cu executare pentru fapte de luare de mită și abuz în serviciu.
În același dosar au fost condamnați mai mulți inculpați. Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a primit o condamnare de cinci ani cu executare, iar fostul acționar la Dinamo, Dragoș Săvulescu, are o sentință definitivă de 5 ani și jumătate. O altă condamnare în dosarul plajelor retrocedate este cea a lui Cristian Borcea, care a fost eliberat în urmă cu două zile.
Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2015 pentru luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese.
Mazăre a părăsit teritoriul României în decembrie 2017 și a anunțat că cere azil politic în Madagascar. A fost extrădat însă imediat după aflarea veștii condamnării sale în acest dosar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *