Rafila critică Guvernul: Eu am propus ridicarea etapizată a restricţiilor, dar nu s-a vrut

Creșterea infectărilor în Europa poate să devină preocupantă, dacă numărul de cazuri mai mare se cuplează și cu un număr mai mare de spitalizări sau cazuri grave, mai spune ministrul Sănătății.

„În primul rând, trebuie să clarificăm că nu Ministerul Sănătății a decis acest lucru, a fost o decizie a Guvernului României de a nu mai prelungi starea de alertă, iar consecința încetării stării de alertă a fost și anularea acestor restricții, care au funcționat pe durata stării de alertă. Noi din punct de vedere profesional, medical, am continuat să recomandăm câteva lucruri pe care le considerăm esențiale în această perioadă, când există încă transmitere comunitară a infecției cu noul coronavirus, chiar dacă numărul de cazuri a scăzut, observăm că totuși câteva mii de cazuri înregistrate zilnic nu sunt puține și până această transmitere comunitară nu încetează, adică îmbolnăvirea poate să se întâmple oriunde, datorită prezenței de persoane care sunt infectate, atunci în mod evident, recomandările noastre sunt în continuare aceleași, respectiv utilizarea măștii în spațiile închise și mijloacele de transport în comun, evitarea aglomerațiilor, igiena individuală”, spune Alexandru Rafila despre ridicarea restricțiilor.

Întrebat dacă a fost de acord în Guvern cu ridicarea bruscă a tuturor restricțiilor, ministrul Sănătății răspunde că „eu am expus aceste argumente chiar cu o săptămână înainte de ridicarea stării de alertă și am propus o renunțare etapizată la aceste restricții. S-a considerat că nu mai este cazul. Nu este nici un fel de problemă, lucrurile sunt așa cum le cunoaștem cu toții. Mie îmi pare bine că ne-am reîntors la viața normală, important este să o facem cu precauție, cu responsabilitate, încât să nu punem în vreun fel în pericol sănătatea publică și să asistăm la o creștere a numărului de cazuri internate în spitale”.

Întrebat și dacă se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri, după ridicarea restricțiilor, Alexandru Rafila afirmă că „o să urmărim cu atenție acest lucru, încă nu este suficient timp, avem doar o săptămână. Deja, în această săptămână, putem să avem primele estimări, pentru că trendul descendent a continuat, rămâne de văzut dacă acest trend va continua panta descendentă sau se va ajunge la o stabilizare. Eu sper ca prima variantă să fie cea cu care să ne confruntăm”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.