Ramona Mănescu se laudă singură și explică ce a ajutat-o să ajungă ministru de Externe
Ministrul de Externe, Ramona Mănescu, a declarat , joi, la Antena 3, că vrea să demonstreze că o femeie se poate ridica la înălțimea funcției pe care o deține. Ea nu s-a jenat să se laude și a povestit cum a ajuns la șefia MAE.
„Sunt cu atât mai bucuroasă de această numire, dar mai ales mă simt foarte, foarte responsabilă de poziția pe care o am, pentru că îmi dau seamă pe lângă faptul că sunt primul ministru al Afacerilor Externe în România, vin după nume grele și vreau să demonstrez că și o femeie se poate ridica la înălțimea funcției pe care o deține”, a spus Mănescu.
Întrebată cum își explică faptul că după ce a fost 12 ani europarlamentar, a ajuns ministru de Externe, Ramona Mănescu a răspuns: „Cred că a fost și un context care a favorizat numirea mea la acest minister, dar în afară de aceasta, cred că colegii mei din ALDE și coaliție mă cunosc foarte bine, cunosc parcursul meu și profesional și politic și parcursul meu s-a axat pe relații internaționale, diplomație. Probabil că relațiile pe care am reușit să le stabilesc din aceste poziții, și experiența pe care am acumulat-o, i-au convins pe colegii mei că sunt potrivită pe această poziție. Sper să reușim să aducem în politica externă românească o poziție de negociere activă, pentru eu cred în asta și în politica externă pro-activă, și în faptul că România fiind un partener loial în cadrul UE și NATO merită pe deplin să își satisfacă dorințele, cerințele care i se cuvin”.