Raport: Coreea de Nord îşi continuă programele nucleare şi de rachete balistice

Coreea de Nord a continuat dezvoltarea programelor sale nucleare şi de rachete balistice în prima jumătate a anului 2021, încălcând astfel sancţiunile internaţionale, relatează Reuters, care un raport confidenţial al ONU. „În pofida agravării situaţiei sale economice, Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) a continuat să menţină şi să dezvolte programele sale nucleare şi de rachete balistice”, transmite Comisia de monitorizare a sancţiunilor.

Regimul de la Phenian „a continuat să caute în străinătate material şi tehnologie pentru aceste programe”, sfidând astfel sancţiunile, notează autorii raportului. Misiunea Coreei de Nord la ONU nu a comentat deocamdată aceste informaţii. Coreea de Nord este vizată de sancţiuni internaţionale încă din 2006 din cauza programelor sale nucleare şi de rachete balistice. Consiliul de Securitate al ONU a înăsprit în mod constant sancţiunile în încercarea de a împiedica dezvoltarea unor arme nucleare de către Coreea de Nord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *