Rareş Bogdan face iar răzmeriţă în PNL: Nu s-a deranjat!

Europarlamentarul Rareş Bogdan îl acuză pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, care a stat ascuns în loc să meargă în Valea Jiului.

Potrivit lui Rareș Bogdan, ministrul Popescu ar fi trebuit să discute deschis cu minerii despre problemele din Valea Jiului. În plus, prim vicepreședintele PNL a mai spus că partidul riscă să își piardă credibilitatea și procentul electoral, dacă va continua cu astfel de episoade.

Rareș Bogdan i-a cerut socoteală lui Vigil Popescu.

„Nu s-a deranjat să se ducă să discute cu oamenii, să detensioneze situația”, a spus Rareș Bogdan în ședința PNL.

În prezent, termocentrala de la Mintia nu funcționează din cauza lipsei de cărbune. Ca urmare, orașul Deva este deconectat de la rețeaua de energie electrică, fiind căutate soluții alternative.

Duminică, speriat de amploarea protestelor din Valea Jiului, ministrul Popescu a anuțat, de la București, că minerii își vor primii bani. Ministrul a preferat discuţii la Ministerului Energiei, în loc să se ducă în teren să discute cu minerii și cu șefii acestora.

Potrivit lui Popescu, salariile minerilor vor fi achitate din Fondul de Garantare a creanţelor salariale gestionat de Agenţia de Șomaj. Popescu a spus că la Complexul Energetic Hunedoara sunt nevoie de măsuri urgente.

„Trebuie să se ştie. Complexul Energetic Hunedoara, din 2019, este în insolvenţă. Într-o procedură lungă de reorganizare şi cu un ajutor de stat care trebuie returnat în urma unei decizii a Comisiei Europene. Vechea guvernare a dat un ajutor de stat care a fost ilegal consumat şi trebuie returnat. Sunt datorii foarte mari către furnizori. Ceea ce facem noi acum este o soluţie pe termen scurt pentru ca oamenii să-şi primească salariile”, a spus ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *