Rareș Bogdan încearcă să dreagă busuiocul după ce a lansat ideea unirii MAI cu MT: A fost o glumă, sala a râs

Rareş Bogdan a declarat, sâmbătă, la Conferinţa de alegeri a PNL Sălaj, filială condusă de actualul ministru de Interne, Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor, că acesta este „genul de om care vorbește puțin și face mult”.

 „Eu am spus – sper ca de data asta să nu se mai creeze un breaking news, nu-mi doresc – am spus că, la un moment dat, poate ar trebui să facem un minister al Transporturilor Interne, adică un minister al Transporturilor şi al Afacerilor Interne împreună, pe care să-l conducă un singur om, dar asta pentru că Lucian a făcut lucruri bune, nu pentru că cei de acum nu fac lucruri bune, Doamne fereşte, ci pentru că Lucian a făcut lucruri grozave acolo”, a afirmat el.

Declarațiile lui Rareș Bogdan i-au supărat pe liderii USR-PLUS, iar  deputatul Iulian Bulai a spus că cere desființarea Ministerului de Interne condus de Lucian Bode. Liderul PNL nu a rămas dator. A dat vina pe jurnaliști că au transmis știrea de la Sălaj, iar apoi a avut un mesaj și pentru colegii săi din alianța de la guvernare.”E o dovadă de superficialitate a celor care au transmis știrea de la Zalău. A fost o glumă, sala a râs, a fost o discuție internă.

Unul de la un alt partid a luat-o în serios și a spus că este reformă. Mie nu îmi vine să cred că cineva a privit o chestiune ca asta ca fiind serioasă. Umorul e apanajul inteligenței.”, a spus Rareș Bogdan la România TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *