Războiul Arafat – Piperea se  lasă cu acuzații grave

Șeful Departamentului  pentru Situații de  Urgență, și secretar de  stat în Ministerul de  Interne, dr. Raed Arafat, a  făcut , marți,o postare  pe Facebook,  în care a  reacționat dur  la criticile avocatului Gheorghe Piperea, pe care îl acuză că a scos din context o declaraţie a sa pentru a racola clienţi. Pornind de la declaraţia lui Arafat referitoare la faptul că pacienţii asimptomatici nu necesită tratament,  avocatul Gheorghe  Piperea  amers  până la a acuza  o regie  infracțională, în privința  internării  forțate a  tuturor  persoanelor  confirmate  pozitiv  cu COVID-19.

„Vad ca se intensifica atacurile impotriva celor care au comunicat sau a celor care au gestionat raspunsul la amenintarea cu virusul SARS-COV 2.

Acum auzim din ce in ce mai multe pareri inducand ideea ca totul a fost inventat si ca totul a fost exagerat, iar unii avocati, cum ar fi personajul din articolul atasat, cred din ce in ce mai mult ca se pricep la COVID 19 mai bine decat medicii sau expertii in managementul situatiilor de urgenta, si incep sa emita pareri traznite care nu au nimic cu realitatea sau cu stiinta.

Iata cum un „avocat” stie sa scoata din context o declaratie si sa o invarte ca sa convinga opinia publica ca ce s-a facut era gresit si abuziv, astfel incat sa-si racoleze clientela pentru cateva procese aducatoare de profit.

In declaratia mea vorbeam de tratarea virusului si de faptul ca nu exista un tratament contra acestui virus care sa-l elimine.

Domnul „acvocat” extrapoleaza declaratia mea pentru a valida ideea ca cei care au stat in spitale fiind asimptomatici, ar fi stat degeaba, contra vointei lor, pentru ca si asa nu era un tratament specific de administrat.

Il invit pe domnul avocat sa-si aleaga cativa pacienti pozitivi asimptomatici, sau usor simptomatici, care nu au nevoie de tratament specific daca nu cumva se agraveaza, pentru a-i gazdui la el acasa. Sa stea cu ei impreuna cu familia lui cel putin 14 zile. Pe durata gazduirii pacientilor, domnul avocat sa si mearga la lucru si sa spuna colegilor ca el vine de la el acasa, unde are in gazda niste pacienti pozitivi dar asimptomatici.

Pana acum, stiinta spune ca asimptomaticii transmit virusul la altii. Acesta este motivul pentru care ei sunt internati, ca sa nu transmita virusul mai departe, inclusiv la familiile lor. Daca domnul avocat vrea sa convinga pe unii sa-l plateasca ca sa dea in judecata statul pentru ca a tinut asimptomaticii, contagiosi de altfel, internati, il urez mult succes. Dar sper totusi sa nu reuseasca sa pacaleasca pe multi cu astfel de abordare naiva si simplista care nu are nimic cu medicina.

Ce ma intriga insa este faptul ca in prima faza, cand se facea tot posibilul ca virusul sa nu aiba impactul pe care l-a avut in alte tari, lumea era ingrijorata, speriata, stresata, iar toti intrebau de masuri si insistau sa fie luate cele mai dure masuri de prevenire si distantare. Romania a luat masuri care nu erau drastice si mai mult echilibrate si potrivite pentru situatia. Acum, cand unii cred ca totul este gata si atata a fost cu COVID-19, incep atacurile si marsaviile impotriva celor care au muncit zi si noapte ca sa trecem cu totii cu bine prin aceasta situatie. Nimeni nu are cea mai mica garantie ca valaul nu se va repeta, si ca totul se va termina aici, cand zilnic inca avem cazuri noi si din pacate si decese noi. Eu insa am increderea ca majoritatea populatiei intelege situatia si intelege masurile luate, indiferent de manipularile si de acuzatiile nefondate care se aduc de asa zisi „experti” aparuti brusc cand lucrurile s-au stabilizat, cel putin pentru moment”, a scris Raed Arafat pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *