Războiul comercial sino-american se intensifică

SUA au anunțat că vor aplica din 23 august taxe vamale de 25% pe un total de 50 de miliarde de produse chinezeşti, a anunţat Reprezentanța americană pentru comerţ..

Washingtonul aplică deja taxe vamale în acest cuantum de la 6 iulie pe importuri din China de 34 de miliarde de dolari. De la 23 august vor fi vizate alte produse importate din China în valoare de 16 miliarde de dolari.

Circa 279 de produse sunt vizate, a precizat ministerul, într-un comunicat, afirmând că răspunde astfel „practicilor comerciale neloiale ale Chinei, precum transferurile forţate de tehnologie şi de drepturi de proprietate intelectuală”.

Administraţia Trump acuză Beijingul că „privează companiile americane de capacitatea de a-şi exploata licenţele”, susţine ministerul. Aceasta denunţă şi „intruziunile cibernetice în reţelele de computere comerciale americane pentru a obţine un acces neautorizat la informaţii comerciale importante”.

Beijingul a replicat taxând importuri de aceeaşi valoare provenind din SUA.

China ripostează

Ministerul Comerţului din China a anunţat miercuri că a decis să impună tarife vamale de 25% pentru importurile de bunuri din SUA în valoare de 16 miliarde de dolari, transmite Reuters.

Tarifele vor intra în vigoare în data de 23 august şi vizează 333 produse, printre care ţiţei, benzină, produse din oţel, maşini, biciclete şi echipamente medicale.

Anunţul vine după ce marţi reprezentantul american pentru comerţ a anunţat că SUA vor aplica de la 23 august taxe vamale de 25% pe un total de 50 de miliarde de produse chinezeşti. Washingtonul aplică deja taxe vamale în acest cuantum de la 6 iulie pe importuri din China de 34 de miliarde de dolari. De la 23 august vor fi vizate alte produse importate din China în valoare de 16 miliarde de dolari.

„Acesta este o practică extrem de nerezonabilă”, a anunţat Ministerul Comerţului din China pe site-ul său.

Administraţia Trump acuză Beijingul că „privează companiile americane de capacitatea de a-şi exploata licenţele”, susţine ministerul. Aceasta denunţă şi „intruziunile cibernetice în reţelele de computere comerciale americane pentru a obţine un acces neautorizat la informaţii comerciale importante”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *