Realitatea românească pusă pe tapet de ministrul Transporturilor: Sărbătorim Unirea Moldovei și a Țării Românești, dar provinciile noastre nu sunt legate cu autostrăzi sau căi ferate moderne

Primele tronsoane din Autostrada „Moldovei” A7 vor fi scoase la licitație în acest an, iar primele tronsoane din Autostrada „Unirii” A8 vor fi prinse la finanțare în PNRR, spune ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, citat de hotnews, într-un mesaj cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor. „Sărbătorim Unirea Moldovei și a Țării Românești, dar la 162 de ani provinciile noastre nu sunt legate cu autostrăzi sau căi ferate moderne”, spune Drulă.

Mesajul Ministrului Transporturilor:

„Sărbătorim Unirea Moldovei și a Țării Românești, dar la 162 de ani provinciile noastre nu sunt legate cu autostrăzi sau căi ferate moderne.
Mi-am adus aminte astăzi de povestea (viitoarei) autostrăzi A7. Cea care va lega Țara Românească de Moldova.

ISTORIE

Prin 2014, nimeni nu (mai) vorbea de coridorul IX. De o autostradă care să traverseze Moldova de la nord la sud și s-o lege cu Muntenia.

Am luptat atunci împreună cu colegii de la Pro Infrastructura să punem subiectul pe agendă. A fost greu. Nu era o prioritate pentru nimeni.

Când vorbeam de autostrada Ploiești-Buzău, nu prea se înțelegea de ce aceasta ar fi vreo prioritate și ce legătură are cu Moldova. (În fapt, viitoarea autostradă A7 se ramifică din A3 București-Ploiești undeva lângă satul Dumbrava și de acolo pleacă spre Moldova.)

Apoi Master Planul de Transport din 2015 a făcut-o drum expres și ne-am înfuriat. De ce să reduci viteza de proiectare și să îngustezi un drum printr-un relief relativ ușor? Economisești 10-20% la costuri, dar reduci confortul și siguranța pe o magistrală principală de transport.

A meritat și acea luptă. Astăzi, vorbim de A7. A de la Autostradă.

Chinurile facerii pentru acest drum nou au fost lungi. Abia în 2016, pe vremea guvernului tehnocrat, s-a scos la licitație proiectarea A7. A durat DOI ANI să se finalizeze acea licitație. 2 ani doar pentru a semna un contract. În toamna lui 2018 au început activitățile de proiectare.

PREZENT

Lăsând acest trecut dureros la o parte, să vorbim de ce facem de acum înainte.

Pe toate sectoarele se apropie de finalizare proiectele tehnice. Cel mai avansat este sectorul A3-Buzău.

Spre sfârșitul primăverii, lansăm licitația de EXECUȚIE A LUCRĂRILOR a primului sector între A3 (Dumbrava) și Buzău. Apoi la câteva luni distanță urmează celelalte sectoare pe măsură ce e finalizată proiectarea: Buzău-Focșani, Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani.

Sectorul de la Pașcani la Suceava și mai departe la Siret este și el în proiectare, dar abia la început, va fi finalizat conform termenului contractual la anul.

Un proiect bine pregătit e un proiect care se construiește la timp. Dacă ai studii corecte de teren, un proiect tehnic de execuție bun, exproprierea terenurilor, acordul de mediu, banii disponibili și un constructor serios, autostrada se face la termen și fără întârzieri.

Profesionalismul în faza de proiectare e esențial pentru reușită.

VIITOR

INFRASTRUCTURA MOLDOVEI este pentru mine o prioritate. M-am luptat ani de zile, am fost la Iași, am scris, am luat poziții publice.

Nu am uitat nici de autostrada A8 și împreună cu colegul meu, secretarul de stat Adrian Covăsnianu, vechi militant pentru proiectele Moldovei, vrem să începem cât mai repede lucrările și să prindem finanțare în PNRR.
Zilele acestea discutăm în echipa mea despre căile ferate ale Moldovei și cum putem să schimbăm paradigma ca să nu mai stăm zeci de ani până ajungem să implementăm proiectele de reconstrucție (cum e cazul coridorului IV). Vrem să folosim PNRR pentru o injecție de capital într-o rețea degradată.

Cred în ECHITATE în politica de investiții publice. Infrastructura trebuie dezvoltată echilibrat în toate zonele țării, nu doar pe principiul “cine se mișcă bine” sau are relații mai bune la centru.
Momentul 24 ianuarie 1859 ne-a arătat că uniți și solidari putem asigura dezvoltarea României. E o lecție importantă de care trebuie să ne amintim în fiecare zi. Avem cu toții răspunderea acțiunilor din prezent, care vor determina parcursul pentru generațiile viitoare.

La mulți ani tututor românilor!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.