Republica Moldova. Președintele socialist Igor Dodon cere Blocului ACUM să retragă proiectul privind Legea Procuraturii pentru a salva coaliţia

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este de părere că procesele politice din ultimele zile „sunt tensionate, dar nu fatale pentru coaliţia de guvernământ” şi i-a cerut conducerii Blocului ACUM să-şi retragă proiectul pentru modificarea Legii Procuraturii care i-a determinat pe socialişti să depună o moţiune de cenzură împotriva guvernului de la Chişinău, informează Deschide.md.

„Există încă timp pentru reflecţie din partea conducerii Blocului ACUM şi pentru înţelegerea faptului că procurorul general nu poate fi subordonat politic, iar coaliţia nu trebuie sacrificată pe altarul ambiţiilor personale. Cetăţenii aşteaptă de la guvernare nu confruntare între ambiţii şi interese partinice, ci rezultate concrete în economie, în viaţa socială, în promovarea unor reforme eficiente, corecte şi coerente cu conceptul de stat de drept. Avem de rezolvat multe probleme în ţară, nu să ne certam între noi, fiindcă este şi iresponsabil, şi imatur, după greutăţile şi riscurile comune prin care am trecut acum cinci luni’, a subliniat preşedintele Republicii Moldova.

„Încă se poate ajunge la o înţelegere cumpătată, pentru a ieşi din impas, pentru a evita şi destrămarea majorităţii parlamentare şi eventual alegerile anticipate. Daţi dovada de inteligenţă politică, nu doar de rigiditate în promovarea unor proiecte personale. Respectaţi Constituţia ţării, înainte de toate. Pace tuturor’, a declarat Dodon.

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezentat deputaţilor proiectul de angajare a răspunderii faţă de iniţiativa de modificare a Legii Procuraturii, considerată de socialişti drept anticonstituţională. Ulterior, deputaţii PSRM au depus o moţiune de cenzură împotriva executivului condus de Maia Sandu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *