Rețeaua “esteticienilor”?  Parcagiul italian colabora cu alți doi medici străini fără avize

Încă doi medici străini fără avize, ambii colaboratori cu Matteo Politi, apar pe site-ul uneia dintre clinicile cu care a colaborat și parcagiul italian. Aceștia sunt, potrivit TVR, Moscovici Iris şi Piero Fullone, iar numele lor nu apar în Registrul Medicilor din România care au drept de liberă practică.

Pe site-ul clinicii Euromedical, Iris Moscovici, din Israel,  și italianul Piero Fullone apar ca medici specializați în estetică facială și tratamente dentare, ambii fiind catalogați ca medici specialiști, renumiți pe plan european. Cei doi nu apar nici pe lista celor 143 de medici străini care au obținut, în ultimii patru ani,  drept de liberă practică, temporar, în România. Colegiul Medicilor din România face acum verificări la Colegiile Județene, pentru a se asigura că, totuși, aceștia nu apar în vreo evidență locală. Practicare medicinei fără drept de liberă practică constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare.

Toate drumurile duc la Priștina?

Iris Moscovici  apare ca medic specialist în Chirurgie Estetică, și Piero Fullone, ca medic primar Chirurgie Estetică. Se pare, însă, că Iris Moscovici nu ar avea niciun fel de studii pentru a profesa ca medic, ci ar fi, de fapt, doar o cosmeticiană ceva mai experiemntată, care tatuează și sprâncene. Fullone a studiat Ortodonția și, se pare, că nu este străin de ceva legături cu Kosovo, colaborând cu firma Futura Dent, ce distribuie, printre altele, și acid hialuronic. El va preda acolo, în martie, cursuri de medicina estetică/injectare acid hialuronic, acestea urmând a avea loc într-un hotel din Pristina.

Pe numele celor doi încă nu au fost depuse plângeri, însă, potrivit TVR și România TV, sunt făcute verificări.

Cei de la clinica Euromedical au transmis că ambii doctori – și italianul, și persoana din Israel – sunt dentiști cu acte în regulă în țarile lor și că nu au lucrat niciodată la ei în clinică, deși au avut discuții pentru o colaborare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *