România abandonată: De Ziua Copilului, politicienii transmit mesaje goale, iar 41,5% dintre copii, în risc de sărăcie, cea mai mare rată din UE

Unul din doi copii din România este supus unei forme de abuz, iar 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, cea mai mare rată din Uniunea Europeană, în timp ce 45% dintre fetele sub 15 ani care au devenite mame în statele UE provin din România, conform daterelor transmise miercuri de către organizația Salvați Copiii, citat de Hotnews.

În România, unul din doi copii este supus unei forme de violență fizică, emoțională și sexuală, în vreme ce 41,5% dintre copii trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, 6 copii dintr-o mie mor înainte de a împlini un an de viață, 731 de fete sub 15 ani devin mame anual (date aferente anului 2020), ia cel puțin 100.000 de copii trăiesc fără ambii părinți sau fără unul dintre ei.

Mai mult, în 2021, un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psihologic, procentul crescând la peste 50%, în cazul adolescenților, mergând până la consecințe extrem de grave, și anume tentative de suicid. În doar 8,1% dintre cazuri, diagnosticele au fost independente de contextul pandemic (ADHD/ADD, tulburări de vorbire, intelect liminar sau tulburări de neurodezvoltare), arată datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România.

România continuă să fie statul membru al Uniunii Europene cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor – 41,5% dintre aceștia, adică 1,5 milioane de copii fiind afectați de lipsa de venituri ale familiei care să asigure supraviețuirea sau un trai decent, de izolarea socială și educațională în care trăiesc, de lipsa de acces la nutriție în acord cu vârsta și la servicii socio-educaționale și de sănătate de calitate.

România rămâne o țară a șanselor inegale, în condițiile în care acest risc al sărăciei variază de la 19,9% în marile orașe la 30% în orașele mici și suburbii și atinge un îngrijorător nivel de 50,5% în mediul rural.

Datele comparative al UE ne arată că, la nivelul populației generale din țara noastră, procentul gospodăriilor care nu își permit măcar o dată la două zile o masă cu carne/pește sau alt tip echivalent de proteine ajungea la 14,7% (media UE fiind de 8,1%). Mai mult, procentul crește la 28,3% pentru familiile cu trei sau mai mulți copii și la 30%, în cazul familiilor monoparentale.

Aceeași sursă ne arată că 26,2% dintre copiii României cresc în locuințe care nu au toalete în interiorul casei, media la nivelul UE fiind de doar 2%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *