România șocantă! Pacienți cu dizabilități, închiși în cuști sau legași de paturi, într-un spital din Sighetu Marmației

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) avertizează, marți, printr-un comunicat, că la Spitalul Municipal Sighetu Marmației din județul Maramureș persoane cu dizabilități psihosociale și intelectuale sunt închise în cuști, altele fiind legate cu cămăși și fâșii din cârpe de paturi și cere intervenția ministrului Sănătății.

Centrul de Resurse Juridice a lansat un apel urgent la acțiune, ca urmare a unor situații deosebit de grave identificate la Centrul pentru de Recuperare pentru Persoane cu Handicap (fosta secție de dermatologie din curtea Spitalului Municipal) și la Secția de psihiatrie I Bărbați din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației, în județul Maramureș, situațiile observate încălcând drepturile fundamentale ale omului.

Astfel, la CRRPH Sighetu Marmației (centrul din curtea Spitalului Municipal) la orele 13:30, potrivit CRJ:

– opt persoane cu dizabilități psihosociale și intelectuale erau închise în cinci cuști; cuștile sunt de aproximativ 2,5 m înălțime, cu ramă metalică și plexiglas transparent;

– trei persoane erau legate cu cămăși și fâșii din cârpe;

– canalizarea se deversa în spatele clădirii, pe sol – miros pestilențial de fecale în curtea în care beneficiarii ar trebui să își petreacă timpul;

– nu există personal specializat și singurii care ar fi putut desfășura activități cu cei 30 de beneficiari ai centrului erau o asistentă medicală și trei infirmieri;

– singurele informații disponibile la fața locului erau exclusiv de ordin medical; nu au fost prezentate planurile de intervenție psiho-socială.

La Secția de Psihiatrie I ”Bărbați” Sighetu Marmației:

– condiții insalubre, aglomerare, lipsă de personal specializat, subfinanțare importantă;

– situații cu risc ridicat de vătămare, autovămare și agresivitate;

– dificultăți procedurale majore în internarea pacienților, în relația cu serviciul de ambulanță;

– terapie exclusiv medicamentoasă (fără programe psihoterapeutice);

– dificultăți în gestionarea internărilor nevoluntare;

– discriminare pe criterii diagnostice prin aglomerarea secțiilor de psihiatrie de la Sighetu Marmației, cu cea mai grea cazuistică din Maramureș.

„Suntem martorii unei situații dramatice, situație rămasă încremenită în timp, în trecut, ce încalcă toate tratatele internaționale de drepturile omului: Convenţia europeană a Drepturilor Omului; Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi; Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina de la Oviedo. Imaginile din instituțiile vizitate sunt o reflexie a priorităților și a valorilor morale ale societății noastre”, transmite Centrul de Resurse Juridice.

Centrul de Resurse Juridice solicită deplasarea și intervenția de urgență a ministrului Sănătății, Sorina Pintea și a președintelui Consiliului de Monitorizare pentru implementarea Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Florinel Butnaru, a Mecanismului Național de Prevenire a Torturii din subordinea Avocatului Poporului, Magda Ștefănescu, a președintelui Consiliului Județean, Gabriel Valer Zetea, a Agenției Județene pentru Prestații și Inspecție Socială Maramureș și a Directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, Alina Coste Mădăraș.

Sursa foto: www.crj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *