Românii se distrează, autoritățile dorm, rata de infectare ajunge la aproape 10%: 1083 de noi cazuri la doar 11.000 de teste

1.083 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul COVID-19 ajungând la 1.057.655, din care pacienți vindecați 995.506 . Potrivit datelor oficiale publicat duminică, în ultima zi au fost efectuate 7.886 de teste RT-PCR și 3.714 teste rapide antigenice. Numărul deceselor raportate în ultimele 24 de ore este de 88.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.067. Dintre acestea, 1.253 sunt internate la ATI.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 88 de decese (41 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 82 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

De la începutul epidemiei în România, 28.282 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *