Rovinieta se scumpeşte de trei ori pentru transportatorii de marfă. Prețul ar putea ajunge la 12 euro pe zi.

Prețul rovinietelor ar putea crește la 12 euro pe zi, la autovehiculele care transportă marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, de la 4 euro pe zi cât este în prezent, conform unui proiect de ordonanţă lansat recent în dezbatere publică de către Ministerul Transporturilor.

Pentru ca tarifele majorate să se aplice este nevoie ca Guvernul să adopte proiectul şi apoi să fie publicat în Monitorul Oficial.

Proiectul de ordonanţă a Guvernului vizează modificarea tarifelor rovinietei (stabilite prin OG nr. 15/2002).  Documentul aflat în prezent în dezbatere publică.

Reprezentanții ministerului au în vedere tarifele pentru autovehiculele de transport de marfă mai grele de 3,5 tone, ceea ce înseamnă că transportatorii de mărfuri de mare tonaj vor plăti sume mult mai mari pentru rovinietă.

Astfel, pentru vehiculele care au între 3,5 și 7,5 tone, rovinieta pentru 12 luni va crește la 600 de euro, față de 320 de euro, cât este în prezent, iar rovinieta pentru 90 de zile va ajunge la 171 euro, de la 92 euro. Totodată, rovinieta de o zi va fi 12 euro pentru toate vehiculele mai grele de 3,5 tone.

De asemenea, în proiect se menţionează că circulația pe drumurile publice fără rovinietă ar putea duce la amenzi mai mari.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *