Rudy Giuliani:Trump a continuat discuţiile privind proiectul imobiliar din Rusia în 2016

Preşedintele american Donald Trump a continuat discuţiile privind un proiect imobiliar la Moscova pe toată durata anului 2016, a declarat duminică avocatul acestuia, Rudy Giuliani, în contextul investigaţiei privind posibilele legături între preşedintele SUA şi Rusia, relatează agenţia Reuters.

Giuliani a declarat despre Tump că acesta a continuat discuţiile despre proiect cu fostul său avocat, Michael Cohen, până la sfârşitul lunii octombrie sau începutul lui noiembrie 2016, cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale.

„Am înţeles că aceştia au discutat în 2016. Probabil până în luna octombrie sau noiembrie”, a declarat Giuliani.

Înţelegerea cu Moscova nu s-a materializat, însă afirmaţiile lui Giuliani sugerează că discuţiile lui Trump cu Cohen au continuat cu câteva luni în plus faţă de cât a fost anunţat iniţial.

„Astea sunt noutăţi pentru mine. Şi sunt noutăţi importante. Este remarcabil cum acest lucru s-a întâmplat tocmai acum doi ani, iar noi îl descoperim astăzi”, a declarats senatorul Mark Warner, membru al Comisiei de Informaţii din cadrul Senatului american.

Comisii ale Camerei Reprezentanţilor au anunţat că vor verifica informaţiile apărute în presă potrivit cărora preşedintele Donald Trump i-ar fi cerut fostului avocat Michael Cohen să mintă despre proiectul imobiliar din Rusia în cursul audierilor din Congres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *