Rusia a explorat toate posibilităţile de amplasare a armelor nucleare în Crimeea

Vadim Skibiţki, reprezentant oficial al Direcţiei Principale de Informaţii din cadrul Ministerului Apărării din Ucraina, susţine că Federaţia Rusă a studiat toate posibilităţile de amplasare a armelor nucleare pe teritoriul Crimeii ocupate. Acesta subliniază că prezenţa armelor nucleare în Crimeea reprezintă o ameninţare nu numai pentru zona Mării Negre, ci şi pentru întreaga regiune, pentru Europa.

Cu toate acestea, subliniază Skibiţki, „ocupanţii consideră că un astfel de demers ar fi inoportun”. „În momentul de faţă, Federaţia Rusă consideră că desfăşurarea şi transferul de arme nucleare pe teritoriul Crimeii ar fi demersuri inoportune, astfel că îşi asigură nevoile cu ajutorul bazelor militare din Ţinutul Krasnodar şi din regiunea Rostov, situate pe teritoriul Federaţiei Ruse” – a explicat Vadim Skibiţki.

Totodată, potrivit reprezentantului direcţiei de informaţii a armatei ucrainene, „ruşii au studiat deja toate posibilităţile şi starea infrastructurii folosite în timpul Uniunii Sovietice, acordând o atenţie aparte obiectivului <<Feodosia-13>>, fost depozit de arme nucleare din Crimeea”. „Cel mai mare interes l-au avut faţă de instalaţia Feodosia-13, au verificat-o şi au inspectat-o, au stabilit ce activităţi sunt necesare acolo” – a adăugat Skibiţki. Acesta subliniază că prezenţa armelor nucleare în Crimeea reprezintă o ameninţare nu numai pentru zona Mării Negre, ci şi pentru întreaga regiune, pentru Europa.

Şeful delegaţiei ucrainene în Grupul de contact trilateral pentru soluţionarea conflictului din Donbas, Leonid Kravciuk, a declarat că Rusia a transformat Crimeea şi zonele ocupate din estul Ucrainei într-un mare avanpost militar şi a amintit că Moscova încalcă în mod constant dreptul internaţional.

Kravciuk, primul preşedinte al Ucrainei independente, a făcut acuzaţiile respective în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU dedicate împlinirii a şapte ani de la încheierea acordurilor de pace de la Minsk.

„A devenit o practică obişnuită ca trenurile şi convoaiele de marfă ruseşti să încalce segmentul necontrolat al graniţei ruso-ucrainene, livrând arme şi trimiţând forţă umană către teritoriile ocupate. De fapt, Rusia a transformat Crimeea şi republicile autoproclamate Doneţk şi Luhansk într-un mare avanpost militar” – a afirmat Leonid Kravciuk. Potrivit acestuia, Ucraina speră că reintegrarea Crimeii şi a Donbasului va avea loc în curând.

„Sper că reintegrarea va avea loc în curând şi cu cât mai repede, cu atât mai bine. Ucraina va continua să depună eforturile necesare pentru rezolvarea conflictului şi aşteptăm acelaşi lucru şi de la partea rusă” – a adăugat şeful delegaţiei ucrainene la negocierile de la Minsk.

Rusia mărește în mod constant capacitățile de luptă ale forţelor sale armate, staţionate ilegal în Crimeea ocupată, crește numărul acestora și le înarmează cu noi tipuri de arme şi creează condiții pentru consolidarea potențialului său nuclear în regiune, se precizează în cel mai recent document de planificare strategică al Serviciul de Informații Externe din Ucraina, SZRU.

Serviciul de Informații Externe din Ucraina precizează că guvernul de la Moscova nu a luat în considerare niciodată dezvoltarea economiei din Crimeea, în ciuda declarațiilor susţinute. Prin creșterea numărului de soldați în peninsulă ocupată și crearea condițiilor pentru consolidarea potențialului său nuclear în zonă, Kremlinul intenționează să facă din Rusia o putere dominantă în Regiunea Mării Negre.

Rusia a creat în Crimeea o armată puternică, formată din peste 32.500 de oameni, acoperind, astfel, componenta terestră, aeriană și maritimă. Partea rusă creează condiții pentru desfășurarea de arme nucleare pe teritoriul ocupat temporar din Pensula Crimeea, deoarece de-a lungul timpului a întreprins lucrării de modernizare a infrastructurii nucleare. Potrivit documentului SZRU, interesul Rusiei pentru modernizarea infrastructurii şi facilitaţilor nucleare din Pensula Crimeea, face ca acest lucru să constituie o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei.

Secretarul adjunct al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Serhi Krivonos, a declarat că “Rusia ar putea avea arme nucleare pe teritoriul Crimeei”.

Krivonos a explicat, la momentul respectiv, că Federația Rusă are un mare potențial pentru depozitarea și desfășurarea armelor nucleare în Crimeea: ,,Încă din perioada sovietică, au existat mai multe facilități care au fost folosite pentru depozitarea armelor nucleare. Una dintre acestea este așa-numita Feodosia-13, acum satul Krasnokamianka.”

În această localitate, susținea Krivonos, se află o mare bază de depozitare la care s-a lucrat timp de 6 ani, de la începutul anilor 1950, care are aproximativ 30 km de tuneluri de dimensiunea unui metrou și care a aparținut Direcției 12 a Ministerului Apărării al URSS, responsabilă de armamentul nuclear. Ultimele piese de armament din bază au fost retrase la mijlocul anilor ’90, iar instalațiile au fost parțial conservate și în mare parte furate.

,,Conform informațiilor noastre, după anexarea Crimeei, Rusia a început să efectueze anumite lucrări la aceste facilități”, a precizat Krivonos.

De asemenea, oficialul ucrainean a declarat că o altă bază militară din Crimeea unde ar putea fi staționate armament nuclear este baza navală din Balaklava, utilizată de submarinele rusești.

Conform informațiilor publicate în ’’Cartea Albă 2021’’ a Serviciului de Informații Externe din Ucraina, SZRU, aproape toate sistemele de rachete antiaeriene cu capacitate nucleară din perioada sovietică au fost introduse în serviciul forţelor armate din Crimeea. Pe fondul reechipării în curs a acestor sisteme de rachete sol-aer cu rachete moderne, noi sisteme de rachete au fost puse în funcțiune.

Astfel de lansatoare acoperă deja cea mai mare parte a Mării Negre. De asemenea, Rusia a desfășurat în Crimeea avioane și nave militară care pot fi echipate cu arme nucleare ( diferite tipuri de rachete n.a).

,,Demersurile Rusiei de a implementa sisteme de apărare aeriană în Crimeea anexată, de a moderniza Flota Rusă de la Marea Neagră și de a desfășura nave cu rachete de croazieră, cum ar fi Kalibr-NK și Kalibr-PL, demonstrează planurile Moscovei de a-și asigura propriile capacități de control a accesului atât în ​​Marea Neagră, cât și în Mediterana”, se mai precizează în documentul de planificare strategică al SZRU.

Mai mult, planurile Rusiei de a dezvolta și utiliza arme nucleare tactice, inclusiv pe teritoriul ocupat temporar din Crimeea, „permit Kremlinului să crească presiunea asupra comunității internaționale și să domine agresiv teatrele de operațiuni din Marea Neagră, Marea Mediterană şi Europa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *