Rusia a închis o zonă din apropierea strâmtorii Kerci pentru trageri
Rusia a închis o zonă din Marea Azov în apropierea strâmtorii Kerci – controlată de Rusia şi care face legătura între Marea Neagră şi Marea Azov – pentru efectuarea unor trageri începând de luni până miercuri, informează agenţia de presă ucrainenă Rbc.ua .
Tragerile au loc în partea de vest a golfului Temryuk, situat în apropiere de strâmtoarea Kerci, precizează Portalul militar ucrainean.
„Conform regulamentului maritim NAVAREA III 0184/2019, Rusia a închis o zonă din Marea Azov în apropiere de strâmtoarea Kerci pentru desfăşurarea unor trageri în perioada 18-20 februarie 2019“, conform unui comunicat oficial.
În weekend, potrivit portalului militar ucrainean, Rusia a desfăşurat exerciţii cu participarea unor unităţi radiotehnice în zona de la ieşirea din strâmtoarea Kerci şi Marea Neagră. Acest exerciţii au avut loc chiar în zona în care la sfârşitul lunii noiembrie a avut loc incidentul naval din Marea Neagră, când nave de patrulare ruseşti au deschis focul şi au sechestrat trei vase militare ucrainene cu tot cu echipaje.
În acelaşi timp, Ministerul Apărării rus a indicat marţi că Rusia a efectuat exerciţii în Marea Neagră cu participarea navei cu rachete „Orehovo-Zuevo“ din cadrul Flotei ruse cu baza la Sevastopol (Crimeea) şi a sistemelor de rachete de coastă de tip „Bal“. A fost simulată o luptă prin lansări electronice de rachete asupra unor ţinte pe mare şi pe coastă.