Rusia întâmpină navele americane cu manevre ale forţelor navale în Marea Neagră

Forţele navale ale Rusiei au început miercuri un exerciţiu militar în Marea Neagră, înaintea sosirii aşteptate a unor vase de război americane în zonă, au relatat agenţiile de presă rusă.

Exerciţiul naval rusesc implică nave de suprafaţă din flota Rusiei la Marea Neagră, cu baza la Sevastopol (în Crimeea), precum şi elicoptere şi avioane. La exerciţii va fi testată puterea de foc asupra ţintelor aflate la sol şi în aer, potrivit agenţiilor ruse de presă.

Două nave de război americane urmează să sosească, zilele acestea, în Marea Neagră în contextul în care Washingtonul şi NATO au tras un semnal de alarmă ca urmare a faptului că Rusia a comasat un număr mare de militari în apropiere de graniţa cu Ucraina şi în Crimeea.

Rusia a transferat 15 nave din Marea Caspică în Marea Neagră pe fondul unei noi escaladări a tensiunilor cu SUA, care au informat că au trimis două nave de război în zonă, pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de Kiev în contextul creşterii prezenţei militare ruse la frontiera cu Ucraina.

Potrivit unui comunicat al ministerului ru al Apărării, deplasarea a 15 nave – între care trei canoniere şi opt nave rapide de desant – face parte din procedura ”de rutină” de trecere în revistă a capacităţilor forţelor armate ruse la încheierea sezonului de iarnă.

SUA au comunicat pe cale diplomatică vinerea trecută Turciei trimiterea a două nave de război în Marea Neagră în conformitate cu prevederile tratatului de la Montreux (1936), care acordă Ankarei controlul asupra Strâmtorii Bosfor. Navele americane vor rămâne în zonă până la data de 4 mai, după cum a transmis Washingtonul.

SUA continuă să trimită şi avioane de recunoaştere în spaţiul aerian internaţional de deasupra Mării Negre, iar miercurea trecută două bombardiere americane au realizat misiuni în Marea Egee.

La rândul lor, forţele armate ucrainene au simulat respingerea unui atac cu tancuri şi artilerie în apropierea Crimeii. Reuters aminteşte că exerciţiul are loc după o convorbire telefonică între preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin, unde liderul de la Casa Albă a abordat subiectul comasării de trupe ruse în apropiere de estul Ucrainei şi în Crimeea.

”Tancuri şi unităţi de artilerie subordonate Comandamentului Forţelor Armate din Ucraina (FAU) se antrenează în condiţii de luptă”, a declarat general locotenentul armatei ucrainene Serghei Naiev, comandantul FAU, într-o notă postată pe Facebook.

Comandantul ucrainean, care nu a precizat câţi militari au fost implicaţi în manevre, a informat că artileria şi tancurile care îndeplinesc misiuni ”de-a lungul frontierei cu teritoriul temporar ocupat Crimeea” au avansat ”cu scopul de a contracara ofensiva inamicului virtual”.

Armata ucraineană a postat o înregistrare video cu manevrele, pe un fundal de muzică rock, în care puteau fi văzute tancuri în formaţie şi militari care manevrau elemente de artilerie.

Rusia a desfăşurat între 15.000 şi 25.000 de militari în peninsula Crimeea şi la frontiera cu Ucraina, potrivit estimărilor Statelor Unite, a indicat miercuri însărcinatul cu afaceri al SUA, Courtney Austrian, în cadrul unei reuniuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), la Viena, transmite dpa.

Moscova ar trebui să invite reprezentanţi străini să viziteze aceste teritorii pentru a atenua tensiunile, a sugerat diplomatul american.

„Potrivit informaţiilor obţinute din surse disponibile, Rusia are mai multe trupe staţionate la graniţa cu Ucraina acum decât în orice alt moment începând din 2014“, a afirmat Courtney Austrian cu prilejul unei reuniuni online.

„Cerem încă o dată Rusiei să explice mărimea, structura şi scopul acestei activităţi“, a spus ea, menţionând că explicaţia exerciţiilor de teren nu este suficientă. Masarea de trupe ruseşti la frontiera cu Ucraina alimentează îngrijorările privind o nouă acutizare a tensiunilor în regiune.

Moscova a anexat peninsula Crimeea după un referendum controversat în 2014. Guvernele occidentale consideră în continuare Crimeea drept parte a teritoriului ucrainean.

Dronele SUA au oferit Ucrainei o imagine clară cu dispozitivul militar al Rusiei de la frontieră

În ultimele săptămâni, Ministerul rus al Apărării a concentrat în mod deschis trupe la frontiera cu Ucraina. În prezent, unitățile de luptă rusești sunt desfășurate în Regiunile Smolensk, Voronezh, Rostov și în Peninsula Crimeea.

Potrivit sursei citate, după mai multe misiuni de cercetare efectuate cu drone strategice americane RQ-4B Global Hawk deasupra liniei de demarcație din Donbas și predarea informațiilor obținute către Ministerul ucrainean al Apărării, la Kiev a fost actualizată harta cu forțele ruse de la frontiera comună, susține agenția rusă de presă Interfax-AVN.

Potrivit acesteia, pe baza datelor de cercetare obținute, reprezentanții americani estimează că dispozitivul militar rus este format din: 87.000 de militari, 18 complexe de rachete operativ-tactice (Iskander-M), 1.100 de tancuri (T-72B/B2/B3, T-80BV/BVM, T-90A), 2.600 de mașini blindate (BTR-82A, BMP-3, Tigr), 1.170 de piese de artilerie (Msta-B, Akatsia, Pion, aruncătoare de mine de calibru mic) și 400 de lansatoare multiple de proiectile reactive (Grad, Smerch, Solntsepek).

Interfax susține că fostul comandant al forțelor SUA din Europa, Ben Hodges, a recunoscut că Pentagonul a trimis aproximativ 350 de consilieri în Ucraina, 200 de consilieri militari americani și 150 canadieni în poligonul Yavorov.

Consilierii au sosit în Ucraina cu scopul de a-i învăța pe militarii ucraineni cum să contracareze Rusia, consideră agenția rusă.

De asemenea, se apreciază că Hodges nu are nicio îndoială că obiectivul principal al Kremlinului este Regiunea Kherson și accesul la Canalul Crimeii de Nord. “Generalul nu exclude faptul că scopul principal al Rusiei este de a stabili un control complet asupra coastei Mării Negre de la Odesa la Kherson. În același timp, este posibil ca al doilea obiectiv să fie controlul complet asupra Mării Azov, ceea ce înseamnă că întregul sud al Ucrainei va fi vizat.”

“Potrivit lui Hodges, Rusia folosește pur și simplu lipsa apei potabile din Crimeea pentru a lansa o ofensivă împotriva Ucrainei”, remarcă agenția rusă în încheierea articolului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *