RYANAIR VREA FĂRĂ ALCOOL ÎN AVIOANE
Conducerea companiei Ryanair a anunțat că dorește limitarea vânzărilor de alcool în avioane la două băuturi şi restricţionarea vânzării de alcool în aeroporturi. Mai exact, compania a propus interzicerea vânzării de alcool în aeroporturi înainte de ora 10.00. Aceasta vine în urma unui incident care a avut loc duminică, în timpul unui zbor între Dublin şi Ibiza. Aeronava în cauză a fost nevoită să aterizeze de urgenţă pe aeroportul Beauvais-Tillé din Paris, după ce trei pasageri au început să deranjeze buna desfăşurare a zborului în urma consumului excesiv de alcool. După ce avionul a aterizat în Paris, cei trei au fost reţinuţi de poliţie.
„Este responsabilitatea aeroporturilor să introducă aceste măsuri preventive pentru a împiedica consumul excesiv de alcool şi problemele pe care le creează, nu să permită pasagerilor să bea excesiv înaintea zborurilor”, se spune în comunicatul transmis de compania Ryanair.
Compania aeriană consideră că este inacceptabil ca aeroporturile să scoată profit din vânzările de băuturi alcoolice şi să lase companiile aeriene să se descurce cu problemele create de pasageri.
Purtătorul de cuvânt al aeroportului din Dublin a declarat că deşi comportamentul celor trei persoane a fost inacceptabil, măsurile cerute de Ryanair sunt „draconice” şi vor afecta în mod negativ un număr foarte mare de pasageri, din cauza unui incident izolat.
Ryanair a menţionat că vânzările de alcool din timpul zborurilor lor sunt foarte mici, întrucât sunt realizate pe distanţe scurte, iar personalul este instruit să se descurce cu problemele legate de consumul de alcool al pasagerilor.
Sursa foto: www.stiri.tvr.ro