S-a prelungit termenul pentru solicitarea de ajutoare de stat, pentru angajații și angajatorii din domeniul HORECA

Atât persoanele juridice, cât și persoanele fizice cu activitate în domeniul HoReCa vor beneficia de prelungirea perioadei de înscriere la Schema HoReCa, de unde pot accesa până la 800.000 de euro, sub formă de grant, pentru a acoperi o parte din pierderile suferite în 2020 din cauza pandemiei noului coronavirus SARS-CoV-2.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Economiei, în condițiile în care, în 3 săptămâni, au aplicat la ajutoarele de stat circa 8.100 de firme din totalul de 74.000 de potențiali beneficiari prevăzuți de lege.

Noul termen pentru înscrieri este 26 iulie 2021, a precizat MEAT. Inițial înscrierile erau prevăzute să se termine marți, 20 iulie, ora 20.00, dar acum s-au prelungit cu o săptămână.

Conform ordonanței de urgență 10/2021 și Legii 159/2021, în această schemă statul prevăzuse un număr maxim de 74.000 de firme, cu activități pe 13 coduri CAEN, care să poată fi finanțate. Astfel, după aproape 3 săptămâni de înscrieri, cu o zi înainte de expirarea termenului inițial, au aplicat circa 11% din numărul total de potențiali beneficiari prevăzuți în lege.

În schimb, după pornirea înscrierilor, Ministerul Economiei a estimat un număr de 30.000 de aplicanți, ceea ce înseamnă că s-a ajuns la aproximativ 27% din nivelul estimat de solicitări, cu o zi înainte de încheierea perioadei inițiale de înscrieri.

Prin Schema HoReCa se acordă ajutoare de stat egale cu 20% din valoarea cu care a scăzut activitatea firmei în anul 2020 față de anul 2019. Ajutorul este limitat la 800.000 de euro per solicitant, cu un maximum de 1,8 milioane de euro cu toate ajutoarele de stat cumulate per solicitant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *