Sacha Baron Cohen îl ironizează pe Trump pe internet
Sacha Baron Cohen, un actor foarte controversat dar foarte cunoscut pentru rolul de succes din fimul <Borat>, îl ironizează pe președintele SUA, Donald Trump, într-un clip postat pe Twitter, scrie Hollywood Reporter.
În clipul, intitulat „Un mesaj de la Donald Trump”, și postat cu prilejul Zilei Americii, 4 iulie, este prezentat un dialog imaginar, în care Trump îl critică dur pe Cohen, denumindu-l un actor de mâna a treia.
„Acest actor de mâna a treia, Sacha Baron Cohen, aş fi vrut să-l pocnesc de câteva ori. Acum ar fi fost în spital”, „declară” Trump.
„Este dezgustător. Trebuia să fie concediat imediat”, continuă liderul de la Casa Albă.
În continuare, Sacha anunță că va reveni „aşa cum nu l-aţi mai văzut”, în timp ce Trump îl critică în mod bizar, spunând că trebuie să înveţe să fie amuzant. „Sacha Baron Cohen, du-te la şcoală! Învaţă să fii amuzant. Nu ştii nimic”, exclamă Trump.
Comedianul îi răspunde în stilul caracteristic: „Sacha va absolvi în curând”, făcând referire la un viitor proiect ce-l implică pe Trump, din moment ce foloseşte sigla Universităţii Trump.
Încă din 2003, Cohen și Trump nu se simpatizează, ca urmare a faptului că actorul l-a inclus pe Trump în serialul său de satiră, Da Ali G Show, unde personajul Ali G. lua interviuri unor personalităţi care nu ştiau în ce situaţie se află. În discuţia cu Trump, Cohen a încercat să-i vândă vedetei din „Ucenicul” o pereche de „mănuşi pentru îngheţată”. După ce Trump şi-a dat seama că este victima farsei lui Ali G., a părăsit platoul de filmare.
Ulterior, Trump a scris că nu s-a lăsat păcălit de scamatoria lui Cohen. Potrivit comedianului, atunci şi-a dat seama că Trump este un „nemernic”. „A susţinut că a plecat, că şi-a dat seama de interviul-farsă. Dar a stat acolo şapte minute”.