Scandal în Coaliţie pe bursele elevilor: Ministerul Educaţiei acuză Ministerul de Finanţe!
Au apărut primele probleme în plata burselor pentru elevi. Deși banii trebuiau să fie virați pe data de 15 a fiecărei luni, așa cum prevede legea, luna aceasta, bursele nu au intrat în cont nici la o săptămână după. Părinții au semnalat pentru Edupedu.ro că plata burselor a întârziat luna aceasta mai bine de o săptămână.
Elevii nu au primit banii pentru bursele de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social, deși actul normativ prevede că acestea trebuie virate la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.
„Banii pentru bursele profesionale și bani de liceu au fost plătiți de Minister, însă banii pentru bursele de merit, performanță, de studiu și de ajutor social sunt livrați de ministerul de finanțe în teritoriu”, potrivit răspunsului trimis de Ministerul Educației.
Pentru a afla ce anume s-a întâmplat, instituția a mai precizat în răspunsul său că va trimite o adresă către inspectoratele școlare județene și va cere execuția bugetului școlilor pentru luna octombrie, cu data de referință 30 octombrie.
Banii de bursă se asigură din bugetele locale ale unităților sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1.138/2022.