Scandal în TVR! Alina Alexoi a izbucnit, în direct, și a acuzat conducerea de lipsă de suport și de echipamente

 

Alina Alexoi, una dintre cele mai vechi prezentatoare/comentatoare de știri sportive, aflată, în acest moment la  Campionatele Europene de Gimnastică de la Glasgow, și-a arătat nemulțumirea la adresa șefilor, în direct, duminică.

Dacă ceilalţi comentatori prezenţi în Scoţia au avut parte de tot sprijinul televiziunilor pe care le reprezentau şi au beneficiat de de echipamentele adecvate pentru a putea asigura un comentariu profesionist,  Alina a fost lăsată de izbeliște de șefii săi. Ea a fost nevoită să comenteze de pe telefonul ei mobil și, în timpul unei transmisiuni, a decis să trebuie să afle și telespectatorii în ce condiții improprii își face ea munca.

<Vreau să ştie toată lumea: comentez la telefon. Aş vrea să ştiu unde e greşeala, să aibă puterea cineva din TVR să recunoască dacă a greşit sau nu. Nu e deloc uşor, e frustrant, oamenii e bine să ştie adevărul. Îmi cer scuze pentru calitatea sunetului. Aş vrea să trecem prin studio, nu mai pot, am amorţit.

E frustrant când mă uit la comentatorii de lângă mine cu căşti la monitor şi eu sunt pe telefon. Mi-a amorţit urechea. Nu mai am mâini să caut informaţii, pentru că stau pe telefon. Sper să-mi deconteze televiziunea convorbirea, comentariul de pe telefonul meu”, a fost spus Alina, duminică, în direct, în timp ce transmitea de la Glasgow.

În cei 20 ani petrecuţi în TVR, Alina a fost la 6 ediţii ale Jocurilor Olimpice şi a comentat alte 4 din studio. În 2012 a primit premiul special  TV Mania „Cristian Ţopescu” pentru cel mai bun comentator sportiv.  De asemenea, a comentat finale de Cupa Davis, zeci de campionate mondiale şi europene de gimnastică, patinaj şi scrimă. Ca reporter, a acoperit aproape toate sporturile olimpice şi a realizat emisiuni şi interviuri în exclusivitate pentru TVR, cu mari personalităţi ale lumii sportului.

Ca prezentator de ştiri, are sute de jurnale la activ şi se poate mândri cu faptul că în prezent este cea mai „veche” prezentatoare de sport din România, începând din 1993 şi având plăcerea de a se adresa şi azi telespectatorilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *