Scandalul repartiției locurilor bugetate la universități aprinde spiritele între ministrul educației și rectorul Universității din București
Declarația de presă a ministrului educației cu privire la repartiția preliminară a locurilor bugetate pe universități a primit o replică dură din partea rectorului Universității din București, Mircea Dumitru, care a acuzat reprezentantul ministerului că instigă la încălcarea legii.
Cum a început scandalul ? Nemulțumiți de numărul de locuri repartizate la universitățile de prestigiu din România, atât studenții cât și reprezentanții unităților de învățământ afectate au protestat prin grevă japoneză timp de mai multe zile și au acuzat ministerul că a politizat procesul respectiv.
Ca răspuns la protestele în derulare, Valentin Popa a invitat protestatarii la discuții, astfel că la data de 23.04.2018, la sediul Ministerului Educației Naționale, acesta a exlicat că numărul de locuri repartizat marilor universități din țară a fost corectat în baza unei analize a eficienței utilizării locurilor bugetate repartizate în ultimii ani, în special din punctul de vedere al locurilor bugetate pierdute de universități în anii superiori, din cauza inexistenței studenților cu taxă care să ocupe locurile bugetate disponibilizate de studenții exmatriculați ca urmare a abandonului sau repetenției.
Replica dată de Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti, a fost aceea că redistribuirea locurilor bugetate rămase libere este o invitaţie la a încălca legea.
Mircea Dumitru a declarat: „Această manipulare a opiniei publice este absolut iresponsabilă, pentru că Universitatea a fost criticată din motiv că respectă cadrul legal al educaţiei. (..) Nu avem dreptul legal ca în timpul anului universitar să redistribuim locurile care rămân libere prin retragerea studenţilor, la alţi studenţi. Dacă un student decide să plece sau este exmatriculat, atunci se pierde complet locul acestuia şi nu poate fi redistribuit prin alte programe. (..) Ideea că noi am returnat 900 de locuri pentru că nu am fost capabili să le redistribuim în timpul anului universitar este o invitaţie din partea domnului ministru la a încălca legea. Am fost certaţi ieri în public, admonestaţi şi criticaţi pentru că am respectat legea”.
Mirce Dumitru a precizat că Universitatea Bucureşti va continua demersurile în instanţă.
SURSA FOTO: www.observator.tv