Scenariu bombă: Un lider PSD a livrat la Rise Project papornița cu documentele Tel Drum. Vezi despre cine este vorba
Un scenariu-bombă a fost lansat de puterea.ro: valiza cu documente legate de Tel Drum și de Liviu Dragnea ar fi ajuns la jurnaliștii de la Rise Project prin intermediul senatorului PSD Nicolae Bădălău.
Potrivit sursei citate, in Partidul Social Democrat este de notorietate faptul ca liderul PSD Giurgiu detinea aceste documente de la Teodor Nitulescu, fostul prefect de Teleorman si fost apropiat al lui Liviu Dragnea, cel care de altfel l-a si denuntat la DNA pe liderul PSD, in legatura cu fapte privind activitatea Teldrum. Nitulescu a fost vazut de nenumarate ori in compania lui Badalau, ba chiar a fost surprins iesind din casa baronului de Giurgiu. Mai mult, Badalau nu a facut niciodata un secret din faptul ca este in relatii de prietenie cu Nitulescu.
Mai mult, puterea.ro lansează un alt scenariu: Bădălău și-a înscenat furtul din locuință pentru a se putea justifica în fața lui Dragnea, în caz că ar fi fost, cumva, acuzat, că de la el au plecat documentele Tel Drum. “În PSD, nu mai e de mult timp un secret ca Badalau chiar se mandrea cu faptul ca il santaja cumva pe Dragnea cu aceasta valiza cu documente, erijandu-se in fata sefului PSD in trezorierul grijuliu al “comorii din valiza lui Nitulescu””, mai scrie puterea.ro.
Sursa foto: puterea.ro