Sclavul mafiei lui Băsescu de la CCR, Daniel Morar, acuză Guvernul că nu înțelege deciziile CCR: Curtea nu stabileşte obligaţii în sarcina cetăţenilor, ci pentru autorităţile statului
Judecătorul CCR Daniel Morar, cel care a pus umărul la distrugerea sistemului de justițe și la scăparea corupilor de dosare, a reacţionat, sâmbătă, după ce premierul Ludovic Orban a cerut populaţiei să nu respecte deciziile Curţii Constituţionale. Prim-ministrul Ludovic Orban a criticat decizia CCR de a declara neconstituţionale internarea şi carantinarea pacienţilor COVID-19, obligatorii prin ordin de ministru.
„Constat că este a nu ştiu câta oră când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce este un lucru grav şi de nepermis într-un stat de drept. Însă văd că, de această dată, premierul nici măcar nu înţelege sensul deciziilor Curţii”, a declarat, pentru presacurată.ro, Daniel Morar, judecător CCR.
„Prin deciziile date privind starea de alertă, Curtea nu stabileşte obligaţii în sarcina cetăţenilor, ci le protejează acestora drepturile şi libertăţile fundamentale, iar obligaţiile sunt stabilite în sarcina autorităţilor statului. Prin urmare, Parlamentul, Guvernul şi celelalte autorităţi ale statului sunt cele care trebuie să se conformeze deciziilor Curţii, nicidecum cetăţenii. Asta ar trebui să înţeleagă prim-ministrul României”, a mai afirmat fostul procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, într-o declaraţie pentru Sorina Matei, citată de Mediafax.
Premierul Ludovic Orban a criticat decizia CCR de a declara neconstituţionale internarea şi carantinarea pacienţilor COVID-19, obligatorii prin ordin de ministru, într-un interviu care va fi difuzat integral sâmbătă de Digi24.
„Recomandarea mea către toţi cetăţenii este să respecte toate regulile care sunt în vigoare. Pentru că aceste reguli sunt pentru a se proteja pe sine şi pentru a îi proteja pe ceilalţi. Izolarea este…atât timp cât ai fost într-o zonă cu risc maxim sau ai fost în contact cu o persoană care a fost diagnosticată ca fiind infectată cu COVID.
În urma anchetei epidemiologice se constată lucrul ăsta, e posibil să fii infectat. Trebuie să stai în izolare la domiciliu. Asta e cererea mea, recomandarea mea, rugămintea mea personală către toţi cetăţenii să nu ţină cont de deciziile Curţii Constituţionale, să acţioneze responsabil aşa cum au acţionat până acum şi, chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege- aici depinde şi de Parlament. Să ţină cont de regulile care sunt normale şi fireşti într-o astfel de situaţie”, a afirmat, printre altele, premierul Orban.